Lacrimi la moartea unui sinuțean de-al meu

Peter, in brațele tatălui său, în subsolul fotografiei.

Peter, in brațele tatălui său, în subsolul fotografiei.

Vestea m-a înmărmurit. Fratele cel mic al lui Iancsi, prietenul meu din copilărie, a murit. Ieri am fost la înmormîntarea lui Peter. 

Lumea mea, a cartierului Sinuța, a fost în doliu.

Un om de nici 49 de ani a murit.

Peter era fratele mai mic al lui Iancsi, amicul meu dintotdeauna, cel care ieri era alb ca varul.

La înmormîntare mi-am redescoperit lumea copilăriei, cu mulți dintre vecini. Kalman are 71 de ani și mi-am adus aminte cum ne ducea pe noi, copiii, la desene animate cu Tom și Jerry, la Cinema Muncitoresc, și rîdea atît de tare încît plasatoarele au vrut să îl scoată din sală…

Cum adică să moară Peter, cel mai al dracului copil din cartier, cel care la un moment dat, cînd a fost cu familia sa la frizer acasă, a făcut năzbîtia secolului: i-a furat frizerului foarfeca și cît timp acesta l-a tuns pe tatăl său el, Peter, a tăiat toți franjurii covorului persan nou-nouț al gazdei și i-a adus așa, ca pe un trofeu, în  fața unei asistențe înmărumurite?

Asta este. A murit. Și odată cu el a mai murit un pic din cartierul Sinuța, despre care mai știm atît de puțini și atît de puține lucruri…

După marele Szalma, directorul Fabricii Someșul și după fratele său, alpinistul Sany Szalma, s-a mai dus un membru al clanului Szalma…

Mare păcat.

Despre clanul Szalma am mai scris aici.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
2.606 citiri

Leave a Reply