Meciul stelelor PMOB

17016510_10212017658375110_1978407836_oIeri, 25 februarie, a avut loc All Star Game-ul PMOB. Cei peste 20.000 de fani adunați în tribune i-au putut vedea la lucru pe cei mai îndrăgiți, și totodată cei mai votați, jucători din PMOB. Din păcate, chiar dacă au adunat voturile necesare, au lipsit din motive bine întemeiate Paul Olar, David Maier și Vali Lemnaru (cel care a schimbat liga).

Acestea fiind spuse, să trecem în revistă și echipele care s-au duelat pe parchetul din Ghibu Square Garden. Selecționata Sudului a fost compusă din: Ovidiu Blag, Liviu Ciucă, Marius Mureșan, Rus Daniel, Răzvan Zăvăleanu și Silviu Cristea, în vreme ce Nordul s-a bazat pe Vali Todea, Mihai Miclăuș, Radu Simu, Mihai Lăpușan, Călin Ilea și subsemnatul.

La cererea publicului s-au jucat patru meciuri, în final Nordul impunându-se cu scorul general de 2-1, ultima partidă fiind întreruptă de intrarea suporterilor extaziați pe teren.

Iată și o scurtă dar concisă analiză a fiecărui participant:

Ovidiu Blag – a fost cel mai votat om din echipa Sudului. Creierul acestei grupări, el și-a coordonat excelent colegii, mai ales în meciul doi, când tensiunea a atins cote maxime. A marcat îm momentele cheie și le-a oferit colegilor pase cu preluare cu tot.

Liviu Ciucă – foarte bun atât pe faza de apărare cât și în atac. Ba mai mult, a și condus jocul de câteva ori, furnizând pase decisive pentru pivoții lui și marcând prin pătrunderile sale de neoprit.

Marius Mureșan – “motoreta” PMOB. Vorbeau unii pe la colțuri că a alergat 10.000m în primele 28 de minute, asta în condițiile în care Mo Farah a obținut medalia de aur la Rio, în aceeași probă, cu timpul de 27 de minute și 5 secunde. Revenind la baschet, Muri a fost foarte bun pe faza apărare, iar în atac și-a ajutat colegii în nenumărate rânduri.

Rus Daniel – pivot de clasă. De data aceasta nu a mai avut de înfruntat marcajul “om la om”, ceea ce cu siguranță a făcut ca la final să rămână întreg. A punctat în momentele decisive de sub panou și a înscris câteva coșuri de la mare distanță, reușite prin care și-a ținut echipa în joc de multe ori.

Răzvan Zăvăleanu – ne-a obișnuit deja cu jocul său în forță. Pătrunderile lui se finalizează cu coș în proporție de 95%, iar mai nou și-a introdus în arsenal aruncările de la distanță și blocajele ofensive.

Silviu Cristea – “shooterul” Sudului. Trezit doar pe la 8:20 :) …și-a purtat echipa spre victorie în meciul doi, și a finalizat cu succes multe acțiuni în primul și în cel de-al treilea meci. Cu mici scapări…a fost printre cei mai buni jucători ai Sudului.

Trecem acum la echipa Nordului:

Vali Todea – se apăra exemplar și se demarcă la fel de bine. A fost foarte util echipei Nordului, marcând chiar coșul victoriei în ultima secundă a primului meci.

Mihai Miclăuș – foarte bun apărător și pasator decisiv în multe rânduri. Jucând în echipă cu unul dintre cei mai agresivi jucători, n-a mai fost faultat de atâtea ori, ci doar șicanat uneori de către aparătorii adverși.

Radu Simu – regizorul selecționatei Nordului…e tot mai bun pe zi ce trece. Ieri a fost printre cei mai prolifici marcatori din echipa lui, iar pe faza defensivă a recuperat multe mingi, pornind apoi în contraatcuri năucitoare.

16936035_10212017658335109_1199791133_oMihai Lăpușan – a fost ales, pe bună dreptate, MVP-ul acestui All Star Game. Autor a unui “triple-double”, cu 20 de puncte, 12 recuperări și 14 pase decisive, Lăpușan a înclinat clar balanța în favoarea trupei lui.

Călin Ilea – a condus multe atacuri ale Nordului finalizate cu succes. Îi place mult să dribleze și să încheie cu coș acțiunile pornite de sub propriul panou.

Despre mine…ce să zic? Unii au spus că meciul trei a fost cel mai bun pe care l-am facut eu în PMOB. Se poate… :)

Iar la final las aici și două declarații pe care le-ar fi dat Gică Hagi (dacă ar fi antrenat echipa Sudului) și nea` Gigi Becali (patron al Nordului).

“Ambele echipe au arătat că știu să joce baschet, echipe bune. Nordul a marcat coșuri multe, a și luat coșuri multe, noi am marcat puncte…așa și-așa…multe, dar nu prea multe, meciul trecut am marcat mai multe, dar am luat mai puține. Una peste alta…trebuie să ne vedem lungul nasului…înca suntem mici…nu ne batem noi acolo sus. Sunt alții care…Și oricum…băieții mei…daca talent orice ne-a demonstrat tuturor. Felicit adversarii…pentru că a jucat bine și…a știut să profite de greșlile noastre” (Gică Hagi)

“Euuu…le-am și spus băieților. Mă…jucați, mă, frumos…și după ce marcați primul coș…puteți juca la 0-0. Că au venit unii și mi-au spus…bre nea` Gigi…să vezi că aia…să vezi că p-aici și pe dincolo. Daaar euuu știuu…că Becali e un învingător. Joacă Nordu` zici că-i Barcelona…hahahaha. La ultimul meci nici n-am mai stat…că eu mă uit la un film turcesc pe Kanal D….și dimineața se dă reluare. Șiiii…ca să vă răspund și la ultima întrebareeee…da…mă…da…am plătit și mingea…am plătit și sala aproape până la sfârșitul lui martie…și dacă trebe o plătesc și până la sfârsitul lumii….hahaha…..Hai pa…ca m-am distrat cu voi.” (Gigi Becali)

PS. La cafea și-a făcut apariția și Tibi Fărcaș, cel care se reface după perioada mai dificilă prin care a trecut. Încă nu e pregatit 100% pentru duelurile de sub panou, dar e pe o pantă ascendentă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
580 citiri

1 comment to Meciul stelelor PMOB

  • Vali

    Tot de la Tebu citire: Întrebat de jurnalisti de ce nu a folosit tactica zona-pressing, Hagi i-a întrebat pe aceștia unde au antrenat de își permit să-i pună așa o întrebare.

Leave a Reply