La Muzeul Etnografic al Transilvaniei ajung din ce în ce mai des, de cînd m-am convins că directorul Tudor Sălăgean face lucruri frumoase acolo. De data asta am mers cu gîndul să iau mărțișoare și totodată să urc să văd și expoziția de heliogravuri după desenele lui van Gogh.
Cu mărțișoarele nu m-am înșelat. Sînt într-adevăr acolo oameni deștepți cu mărțișoare „deștepte”. Am văzut de exemplu „mărțișoare pentru pisici” și gîndul m-a dus spre mult folositul „pisi”. Dar nu, sînt niște bieți șoricei care scot sunete și care chiar pot fi cumpărați pentru pisicile voastre, dacă vreți…
Dar asta e o glumiță de-a unuia dintre cei care au manufacturat mărțișoarele. Latura serioasă e chiar de luat în seamă, cu mărțișoare de bun gust (și-aici mă refer inclusiv la cele din săpun, chiar dacă n-o fi bun gustul de săpun).
Partea cu expoziția nu mi-a ieșit, dintr-un motiv simplu. Fiind la etaj, nu se putea ajunge decît prin cealaltă sală, Reduta, cea în care, surpriză pentru mine, o minunată fetiță cînta la pian. M-am oprit, am luat loc și-am ascultat preț de cîteva minute bune un pasaj din bucata pe care o interpreta.
Apoi m-am prins și ce se întîmpla acolo. Era ultima zi dintr-o serie de trei zile care au purtat numele de Festivalul Național „Prietenii Muzicii” – Pro Piano, București, România – filiala Cluj-Napoca, ediția a zecea. Festivalul reunește iubitori ai pianului din întreaga țară, care studiază la licee speciale sau în regim privat. A fost, din cîte am înțeles, o adevărată desfășurare de forțe ce a cuprins copii cu vîrste între 5 și 18 ani.
Repertoriul a cuprins una sau 2 piese la alegerea participantului. Piesele s-au interpretat fără partitură (în afara secțiunii C- 4 mâini, unde era acceptată partitura).
Prin “piesă” se înţelege numai o singură parte dintr-o lucrare. Dacă piesa era o lucrare cu mai multe părți (tip sonatină, sonată), s-au cîntat sau numai 2 părți din sonatină sau o singură parte de sonatină + o altă piesă (dacă împreună nu depășeau durata maximă admisă în regulament).
Și uite-așa mi-am adus aminte de emoțiile pe care le aveam și eu, alături de multe generații de elevi ai Liceului de Muzică atunci cînd participam la „producțiile” care aveau loc pe vremuri în Sala Mare a liceului ce-și avea sediul în Piața Muzeului.
A fost a atmosferă de concurs pentru participanți dar în același timp de o adevărată destindere pentru auditoriu.
Mi-a părut rău că la o astfel de manifestare organizată ca la carte, o doamnă-cerber din staff (nu din cel al muzeului, ci din cel al organizatorilor concertului) nu a vrut nicium să-mi pună la dispoziție (nici contra-cost) un caiet program. A spus că acelea sunt doar pentru cei direct implicați. Cu toate acestea am decis să „mă implic puțin” și să scriu cu admirație aceste cîteva rînduri despre o activitate demnă de toată lauda.
Din 1 martie se poate vizita din nou expoziția legată de van Gogh, așa că vă recomand să treceți pe la muzeul etnografic și în general să stați cu ochii pe manifestările de acolo, a devenit o obișnuință ca ele să fie atractive.
