Galele Medicină, Artă, Cultură, o întîlnire spectaculoasă la 20 de ani de existență

Prof.dr. Nicolae Hâncu primind diploma de excelență din partea a fundației conduse de către prof.univ. Oliviu Pascu (stînga) și prof.univ. Marius Bojiță (dreapta).

Prof.dr. Nicolae Hâncu primind diploma de excelență din partea a fundației conduse de către prof.univ. Oliviu Pascu (stînga) și prof.univ. Marius Bojiță (dreapta). Foto: Lidia Șandor

Aseară, la Muzeul de Artă, Sala Tonitza s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei care au dorit să fie alături de organizatorii galei aniversare, a douăzecea, dintr-o serie începută acum 20 de ani. Personalități marcante ale lumii medicale, academice, universitare, culturale și artistice au fost prezente alături de prof.dr. Nicolae Hâncu, omul de care se leagă această continuitatea acestei manifestări. 

Au rostit saluturile lor, omagiind aniversarea, academicianul Ionel Haiduc, prof.dr. Nicoale Miu, conf.dr.Patriciu Achimaș, prof.dr.Ștefan Florian și poetul Horia Bădescu. Fiecare dintre vorbitori au avut alocuțiuni care au trecut dincolo de un salut protocolar și s-au constituit în pledoarii pentru adevăratele valori.

Prof.dr. Marius Bojiță, prof. dr. Ștefan Florian, Acad. Emil Burzo, Acad. Ionel Haiduc, poetul Horia Bădescu. Foto: Lidia Șandor

Prof.dr. Marius Bojiță, prof. dr. Ștefan Florian, Acad. Emil Burzo, Acad. Ionel Haiduc, poetul Horia Bădescu. Foto: Lidia Șandor

Apoi au avut loc prezentările. Prof.dr. Marius Bojiță a vorbit despre Extensiunea universitară, referindu-se în special la rolul determinant pe care l-a avut prof.dr. Iuliu Hațieganu în acest sens, evocîndu-i acestuia personalitatea și deschiderea pentru arte.

Prof.dr. Ștefan Florian a prezentat materialul “Incursiuni în istoria neurochirurgiei, artă și cunoaștere”, o poveste fascinantă derulată în timp de la începuturile istoriei și pînă în contemporaneitate, o poveste în care, paradoxal poate, neurochirugia și artele găsesc căi de confluențe.

 

Jurnalista de la Făclia, Michaela Bocu, cea care a și dat numele manifestărilor acum 20 de ani și cea care a reflectat cu fidelitate și asiduitate desfășurarea lor, a vorbit despre istoricul și succesiunea galelor, ilustrînd cu o serie de fotografii de arhivă care au fost foarte gustate de către cei prezenți.

În partea artistică a evenimentului, orchestra de tineret Claudiopolis, dirijor Vlad Eniu, a susținut un microrecital foarte apreciat de către cei prezenți.

Prof.dr. Nicolae Hâncu, amfitrionul acestor manifestări, a primit laude unanime din partea tuturor celor care au rostit alocuțiuni și aplauze la scenă deschisă din partea publicului pentru asiduitatea cu care a asigurat prin implicare directă continuitatea Galelor Medicină, Artă, Cultură. Cu toții au subliniat că aceste gale, prin calitatea invitaților, prin diversitatea programelor și prin consistența lor, s-au distins în peisajul cultural clujean și își merită cu prisosință locul printre manifestările de esență ale orașului.

 

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.486 citiri

Leave a Reply