Avancronica Etapei din Anglia!

angliaDerby-ul etapei din Premier League, Man. Utd – Chelsea, s-a încheiat cu o victorie mai categorică decât o arată scorul de 2 la 0. Jose Mourinho, managerul celor de la United, a decis ca Zlatan Ibrahimovic să fie doar rezervă și i-a titularizat în atac pe Lingard și pe Rashford. După ce a deschis scorul în minutul 6, prin Rashford, portughezul și-a așezat perfect echipa în teren și ne-a adus aminte de zilele de glorie când echipele sale închideau excelent spațiile, adversarii lor neavând nicio situație periculoasă de a marca. Repriza a doua a început la fel: gol Ander Herrera, după care echipa gazdelor s-a apropiat de perfecțiune în apărare. Cu toate că a pierdut deplasarea de la Manchester, Chelsea rămâne pe prima poziție cu 4 puncte mai mult decât Tottenham – cei care s-au distrat cu Bournemouth, scor 4-0, când mai sunt 6 etape de jucat.

Liverpool a câștigat în premieră „acasă” la una dintre echipele antrenate de Tony Pullis. Așadar, cormoranii au reușit să câștige cu scorul de 1-0 deplasarea de la West Bromwich datorită golului marcat de Roberto Firmino. Băieții lui Jurgen Klopp au făcut un meci foarte bun, iar Mignolet a fost din nou „la înălțime” – parând singura ocazie clară a gazdelor. Echipa de pe Anfield rămâne pe poziția a treia, cu un punct în fața celor de la Manchester City, dar și cu un meci în plus. Formația lui Pep Guardiola a reușit o victorie categorică la Southampton, 3-0, și se va lupta până la final cu Liverpool pentru locul al treilea, poziție care duce direct în grupele Ligii Campionilor, locul 4 necesitând play-off pentru accederea în grupe.

Hull și Swansea – echipele care se bat pentru menținerea în prima ligă, au pierdut ambele meciurile disputate la Stoke, respectiv la Watford. Cele două formații sunt despărțite de doar două puncte și se vor lupta până la final pentru a rămâne în prima ligă.

Etapa se încheie azi, de la ora 22,00, atunci când Arsenal se deplasează la Middlesbrough, echipă care mai are doar șanse teoretice la salvarea de la retrogradare. Cu o victorie în această seară, formația pregătită de Arsene Wenger își menține speranțele la obținerea unui loc 4 la sfârșitul campionatului. Chiar și în cazul unei victorii, tunarii ar avea nevoie de un mic miracol pe acest final de sezon pentru a obține poziția a 4-a. O să revenim cu detalii în analiza următoarei etape!

Alexandru Magdaș
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.171 citiri

Leave a Reply