Profesorii de la Cupa Liceelor: Azi vorbim cu Ilie Lazăr

poza 1Ilie Lazăr, cel care a marcat în poarta lui Francesco Toldo când a jucat împotriva Fiorentinei, este un profesor inimos, foarte serios, la fel cum s-a prezentat și pe terenul de joc. Fostul fotbalist este acum profesor la Seminarul Teologic ORTODOX Cluj-Napoca și are un mesaj clar pentru toți elevii angrenați în Cupa Liceelor: „Seriozitatea,responsabilitatea și implicarea totală duc cu siguranță la succes.”

Fostul sportiv se simte foarte bine la Cupa Liceelor NeuronKid și nu evită să aprecieze acest lucru. „Este o plăcere să vin la acest turneu,pe care,în 2012,l-am și câștigat cu C.Th.A.Saligny. Organizatorii sunt foarte bine pregătiți și ne tratează cu profesionalism de fiecară dată. Sunt profesor de 14 ani și aceasta este a șasea ediție la care sunt prezent. Copiilor li se oferă un cadru de întrecere foarte bine organizat și asta duce la o motivație excelentă – aceea de a juca fotbal, cel mai spectaculos sport dintre toate”, a declarat Ilie Lazăr.

“În ziua de azi, copiii renunță la fotbal foarte ușor, deși au potențial și talent”

Acesta recunoaște că duce lipsa sportului care i-a adus atâtea amintiri frumoase, dar alergarea, înotul și miuța cu copiii îl mențin în formă. Stilul său este unul bazat pe principii clare și pe o experiență incontestabilă, dar de cele mai multe ori toate ideile sale nu pot fi puse în practică din cauza condițiilor precare din fotbalul juvenil. „În ziua de azi, copiii sunt foarte sensibili. Se pot supăra din orice și renunță la fotbal foarte ușor, deși au potențial și talent. Ca și profesor duci o muncă titanică pentru a le fi alături elevilor”, a adăugat Lazăr.

Din echipa pe care o conduce Ilie Lazăr se remarcă 4 fotbaliști:
– Pârvu Daniel, Junior 1998 la CFR, a prins lotul lărgit al echipei mari
– Timotei Rusu și Paul Nistor sunt Juniori 2001 la echipa lui Alin Minteuan
– Mihai Velea – junior 1
Restul echipei este completată de muzicienii liceului, instituție care-i oferă sprijin necondiționat fostului sportiv. „Directorul Seminarul Teologic ORTODOX Cluj-Napoca, părintele prof. Liviu Vidican-Manci se implică foarte mult, mă susține și mă ajută,alături de ceilalți colegi profesori în proiectele la care particip”, a completat antrenorul celor de la Seminarul Teologic ORTODOX .

Nașul Lazăr a trecut de finul Olar

Un fapt inedit pentru Ilie Lazăr s-a întâmplat la ediția de anul acesta, când în ultima etapă a grupei, elevii săi de la Seminarul Teologic ORTODOX au trecut de cei de la Lic.Lucian Blaga pregătiți de Stelian Olar. Lazăr este nașul lui Olar. „Am fost colegi în anii 90 la CFR Cluj, iar acum am fost adversari. A câștigat nașul pentru că e cel mai bătrân, dar nu fără emoții”, a glumit Lazăr. Acesta reușește a doua “ispravă” cu formația Seminarului Teologic ORTODOX , reușind să se califice în fazele eliminatorii pentru al doilea an consecutiv.

*articol realizat de Alexandru Magdaș

Nicușor Ciorbă
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
1.795 citiri

Leave a Reply