Simona Halep joacă astăzi a treia semifinală consecutivă!

 

Simona Halep -  foto: internazionalibnlditalia.com

Simona Halep –
foto: internazionalibnlditalia.com

Românca, locul 4 WTA, o întâlnește pe Kiki Bertens de la ora 13,00 pentru un loc în finala de la Roma. Olandeza este pe poziția 20 WTA și traversează și ea o formă destul de bună cu doar două înfrângeri în ultimele nouă partide. Rezultatele directe sunt în favoarea Simonei, cea care conduce cu 2-1. Ultima partidă dintre cele două sportive a fost anul trecut, la Wimbledon, acolo unde constănțeanca a învins-o pe Bertens cu scorul de doi la zero.

Știm deja ce reprezintă Halep la nivel mondial și cum arată tenisul practicat de ea. Kiki Bertens are un joc oarecum asemănător cu cel al Simonei. Jocul de pe fundul terenului este unul dintre atuurile olandezei, cea care se simte confortabil să atace din acea zonă, dar nu are nicio problemă dacă trebuie să vină la fileu.

Așadar, pe Simona o așteaptă o partidă foarte importantă, mai ales că în cazul în care va câștiga turneul de la Roma aceasta va reveni pe podium, locul 3 WTA. În cealaltă semifinală se vor întâlni Muguruza și Svitolina.

Alexandru Magdaș
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
476 citiri

Leave a Reply