Sorana, un moral de fier. Victorie și calificare în sferturi, la Madrid

Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea a avut în față o luptătoare, pe Misaki Doi, o jucătoare aflată mai sus decît românca în clasament, pe 53 WTA. Sorana continuă să ne uimească, wild-card-ul pe care l-a primit motivînd-o suplimentar la acest turneu unde a ajuns în sferturi după victoria de azi, 7-5, 3-6, 6-1. 

Sorana Cîrstea, care avea un 2-0 la meciurile directe a avut un ascendent în acest sens și chiar dacă era cu 30 de locuri mai jos în ierarhia WTA acest lucru nu s-a văzut deloc, ba dimpotrivă.

După un prim set cîștigat și un al doilea în care părea că se va impune, lucrurile s-au întors un pic, japoneza impunîndu-se în manșa secundă.

Sorana s-a concentrat suplimentar și a început ca din tun decisivul, cu un 4-0 care a descumpănit-o pe japoneză. Apoi a făcut 5-0 și zarurile erau aruncate.

Misaki Doi a mai încercat să se agațe de acest meci, dar Sorana Cîrstea s-a impus în decisiv cu 6-1.

Astfel, după Simona Halep, victorioasă și ea, Sorana Cîrstea se califică în sferturile de finală de la Madrid (pentru al doilea an consecutiv), un turneu cu premii de peste 6 milioane de euro.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
641 citiri

Leave a Reply