U Banca Transilvania aduce Clujul la un singur pas de un succes uriaș

Foto: Manases Sandor (www.u-bt.ro) În acțiune este

Foto: Manases Sandor (www.u-bt.ro)
În acțiune este Vaidas Kariniauskas (în alb), revelația acestei part

U Banca Transilvania a tranșat în favoarea sa meciul decisiv al semifinalei cu CSU Oradea, 84-78, un meci cîștigat cu inima în fața unei formații valoroase, în fapt campioana en-titre a României. Victoria a fost încununarea perfectă a unui sezon în care clujenii au dominat autoritar competiția, cu un scor bun inclusiv în fața celor din Oradea.

Meciul de azi a avut de toate în ceea ce privește suspansul dar a fost și o demonstrație a afecțiunii publicului clujean, care a împins formația de la spate, ajutînd-o în obținerea victoriei. Merită menționat și aportul fanilor orădenilor în crearea unei atmosfere de zile mari și fair-play-ul de care aceștia au dat dovadă.

De asemenea, la loc de cinste, merită toate felicitările antrenorul clujean Mihai Silvășan, care în pofida indisponibilității lui Rasic și a unei situații foarte complicate cu care s-a confruntat în timpul jocului (atunci cînd jucătorii săi înalți au primit foarte repede un număr mare de greșeli personale) a știut să găsească soluții. Silvășan este un mare cîștig pentru spiritul acestei echipe, un adevărat catalizator de energii pozitive și un luptător sută la sută. A avut curaj și inspirație, reușind să facă din Vaidas Kariniauskas și Nandor Kuti jucători extrem de utili în această partidă cu miză, cei doi ridicîndu-se prin prestația lor la înălțimea încrederii primite.

Barro a fost impecabil, Moldoveanu a știut să rămînă concentrat și să reziste pînă la final pe teren în pofida faptului că a jucat sub amenințarea eliminării, Dykes a făcut ce-a făcut și-a ajuns din nou cel mai bun marcator, Pustuzvonov și Jucan au ajutat și ei cît au putut, toată echipa a tras la aceeași căruță și asta s-a simțit și mai ales s-a materializat prin această victorie care a fost una a echipei, indubitabil.

Cuvinte frumoase merită și învinșii de azi, o formație care a performat în Europa în acest sezon și care astăzi a amenințat la un moment dat victoria clujenilor. Pasalic s-a dovedit un marcator de afară foarte bun, Barnette a ajuns lider la puncte în tabăra orădeană, cu 17 puncte. Zeno, marea vedetă a echipei orădene n-a strălucit, a greșit pe final mizînd pe obținerea unui fault, dar cu toate acestea a dovedit calități care l-au recomandat pe tot parcursul campionatului.

Mă bucur că am putut comenta pentru ascultătorii Radio Cluj acest meci, alături de Florin Pruteanu, o experiență ce va fi probabil retrăită la meciurile din finala cu Steaua.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
666 citiri

Leave a Reply