Al Di Meola, pentru a treia oară la Cluj. De data asta cu muzici de Piazzolla, Lennon și McCartney

Noi ascultam Al Di Meola și înainte de 1989. Unii erau chiar “doctori” în Al Di Meola și traficau muzica acestuia și cea a celebrului trio din care mai făceau parte John McLaughlin și Paco De Lucia.

Nu ne-am fi închipuit, pe atunci, că-i vom putea vedea, pe careva, la Cluj. Și iată că acest lucru se întîmplă din nou în cazul lui Al Di Meola (după patru ani de la prima sa apariție și după doi de la ultima, în 2015), și se întîmplă într-un loc special, așa cum este sala Operei Naționale, ceea ce dă parcă o și mai mare importanță unui astfel de moment. Concertul e marți, pe 13 iunie, de la ora 20.00.

 

Al Di Meola este un artist din categoria celor monumentali. Muzica lui e din categoria celor speciale, impresionează de fiecare dată prin melodicitate, virtuozitate și profunzime.

 

 

 Unul dintre cele mai cunoscute nume ale jazz-ului contemporan revine în orașul din inima Transilvaniei cu unul din cel mai iubite proiecte muzicale ale sale – „Al Di Meola World Sinfonia – Music of Di Meola, Piazzolla&Lennon-McCartney”.

Cu o carieră impresionată și peste 40 de ani dedicați muzicii, Al Di Meola este considerat o legendă a chitarei, clasându-se de patru ori pe primul loc în topul celor mai buni chitariști ai tuturor timpurilor, o performanță care nu a fost egalată nici până în acest moment.„Este singurul artist care a putut să depășească limitele chitarei și să ajungă mai departe, cu o stăpânire incredibilă și o îndemânare pur și simplu uimitoare”, susține Robert Lynch, istoricul în arta chitarei.

Di Meola a revoluționat stilul interpretativ, iar tehnica sa inegalabilă i-a pavat drumul către o carieră extraordinară. Un artist care prin pasiunea spiritului său creativ și-a câștigat aprecierea internațională. Printre cele mai cunoscute înregistrări ale sale se numără: “Land of the Midnight Sun”, “Elegant Gypsy” sau “Casino”, care au încântat inimile milioanelor de fani din întreaga lume.

Concertul din 13 iunie va cuprinde atât melodiile deja consacrate, cât și mai multe compozitii noi si, mai cu seama, piese celebre marca Piazzolla & Lennon-McCartney, care, cu siguranță, vor aduce zâmbetul pe fețele iubitorilor de jazz, jazz-rock sau jazz-fusion american.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
876 citiri

Leave a Reply