Încercați să vă închipuiți o ploaie torențială.
V-ați închipuit?
În regulă.
Acum încercați să vă închipuiți o terasă de vară, într-un loc din Austria, cu opt consumatori, grupați cîte doi, la patru mese risipite oarecum, dar totuși grupate sub un acoperămînt incert.
Acest peisaj are și un personaj principal, pe care iarăși vă rugăm să vi-l închipuți.
E un nene îmbrăcat într-un costum bavarez, are în mînă o chitară, ca acompaniament are melodiile înregistrate iar de cîntat cîntă și cu gura. Fals, dar asta e o altă poveste. Mai important pare a fi entuziasmul cu care un om de 65-70 de ani continuă să cînte, sfidînd vremea de afară și făcînd oarecum abstracție de numărul redus de spectatori.
Cîntă, are melodiile pe partitură, le caută, caută aranjamentele muzicale conexe, face o muncă laborioasă, încearcă să se ridice la înălțimea peiselor, nu la cea a audienței…
California Dreamin…la, la, la, cîntă omul, cîntă omul, plouă afară cu găleata, apar și primele aplauze, la început timide, apoi tot așa…, tot timide.
Omul, pe care ne-am hotărît să îl botezăm Hans, face un lucru mai puțin așteptat.
Se oprește din cîntat.
E momentul serii, puteți să vă opriți și voi un pic din citit, și să rememorați: ploaie torențială, terasă, solist în vîrstă de 70 de ani, șpilhozeni (sau cum le-o zice…), chitară, voce alunecoasă pe diezi și bemoli.
Și-acum: omul se oprește. Și, ca un copil care a uitat continuarea poeziei la serbare, face niște gesturi specifice unui astfel de moment: se fîstîcește, dă oarecum din degete, pe turul pantalonilor, ca și cum ar fi intrat în panică, se uită înspre terasă, căutînd parcă un ajutor…
Cei opt de la mese ar vrea să-l ajute, dar nu știu cum, nu înțeleg despre ce e vorba.
Și-atunci, cel pe care am hotărît să îl botezăm Hans, cuvîntă. Dar nu cuvîntă ca pentru sine, ci la microfonul la care pînă de curînd a și cîntat (să zicem…):
-Es ist ein bisschen kalt draußen, Gertrude! Ist es möglich ein Glas Wein zu bekommen? (asta, într-o traducere aproximativă înseamnă Gertrude (ospătărița), s-a făcut cam frig afară, crezi că poți să îmi aduci un pahar de vin?
Și Gertrude asta, cu simțul umorului foarte bine dezvoltat, i-a anunțat pe cei opt consumatori că urmează un scurt moment de pauză, pentru că solistului i s-a făcut frig și are nevoie de întăritoare.
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Hans a primit un pahar de vin roșu, noi am comandat de asemenea cîte un pahar de vin roșu, și uite-așa, cu 9 pahare de vin roșu California Dreamin a funcționat mult mai bine.