Sorana Cîrstea și Florin Mergea dispută meciuri azi la Wimbledon!

 Sorana (63 WTA) are șansa de a se califica în turul trei în cazul unei victorii împotriva lui Bethanie Mattek-Sands (103 WTA). Românca a ajuns în turul secund în urma unei victorii foarte frumoase asupra lui Bertens, în timp ce americanca a avut probleme împotriva lui Linette și a fost nevoită să joace set decisiv. Se poate observa foarte bine că Sorana Cîrstea, fiind într-o formă fizică excelentă, este capabilă de o victorie în partida care începe la ora 17,00. Cele două s-au duelat de două ori pănâ acum, ambele jocuri fiind câștigate de bucureșteanca, dar asta se întampla în urmă cu 5-6 ani.

 Mergea și Qureshi au fost programați inițial să joace împotriva lui Klizan/Tursunov, slovacul a suferit o accidentare și planurile s-au schimbat. Dublul româno-pakistanez evoluează începând cu ora 18,30, în primul tur, contra perechii Marcano/Weissborn – cei doi au destule meciuri jucate împreună, dar au participat doar la turnee challenger și au ajuns în primul tur la Wimbledon profitând de statutul de lucky loser, după ce au fost învinși în calificări la „All England Tenis”.

Doar Simona Halep și Monica Niculescu (dublu) au câștigat ieri, ceilalți români fiind eliminați din competiție. Doi dintre favoriții probei de simplu, Murray și Nadal, au trecut de al doilea tur și s-au calificat după victorii în minimum de seturi împotriva lui Brown (care a făcut iarăși spectacol), respectiv contra lui Young. Azi joacă ceilalți doi favoriți: Federer îl înfruntă pe Lajovic, în timp ce Djokovic are meci cu Pavlasek.

Alexandru Magdaș
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
1.312 citiri

Leave a Reply