Bogdan Borza, prestație curajoasă în meciul cu Dominic Thiem. Azi e programat meciul de dublu

În cadrul Grupei I, zona Europa/Africa a Cupei Davis, favorita Austria a confirmat previziunile după prima zi și conduce cu 2-0 în fața României. Tînărul Bogdan Borza, locul 707 mondial, a jucat curajos în meciul cu vedeta gazdelor, Dominic Thiem, în setul al treile fiind la un pas de a egala la 5.

Atmosfera creată în jurul arenei de tenis din Wels a fost una destinsă, care a semănat destul de mult cu un Oktomberfest, chiar dacă în calendar suntem încă în septembrie. Grija pentru detalii, cu ghivece în care erau plasate flori în culorile celor două țări, era dublată de amenajări specifice unei sărbători populare, cu standuri ticsite care mai de care de cu mîncare și…răcoritoare.

Publicul, foarte sportiv, a aplaudat reușitele tuturor celor patru sportivi care au evoluat în prima zi, ceea ce a contribuit din plin la spectacol, unul care a fost prezent mai ales la meciul Dominic Thiem-Bogdan Borza, unul mai spectaculos decît primul.

În prima întîlnire Dragoș Dima, cu emoțiile inerente debutului în Cupa Davis, dublate de cele ale deschizătorului de drum în partidă, a fost foarte aproape de a relansa jocul. După două seturi pierdute românul s-a adunat, și-a ordonat jocul și a luat setul al treilea. Gerald Melzer a cîștigat finalmente 6-1, 6-1, 3-6, 6-1.

În partida a doua lumea se aștepta probabil la un deznodămînt rapid între Dominic Thiem, locul 7, și Bogdan Borza, locul 707.

Nu a fost așa, pentru că Bogdan Borza a intrat curajos pe teren, demonstrînd calități incontestabile și reușind să răspundă mai mereu marelui Dominic Thiem, un jucător consacrat deja în arena internațională. Borza, stîngaci, cu serviciu bun, cu calitate în joc, cu răbdarea de a-și construi punctele, cu destulă forță, “mînaci”, a demonstrat că poate sta într-un astfel de meci fără să clacheze. E semnul că un astfel de jucător, de un astfel de profil, poate progresa și România poate avea în el un reprezentant pe termen lung la un asemenea nivel precum o partidă de Cupa Davis. Sigur că dincolo, la Thiem, s-a văzut clasa, un jucător de top 10 știind să reducă la minimum greșelile neforțate, să intre în mingi, să facă pasul în față, să lovească mai repede decît adversarul, și altele, dar Bogdan Borza s-a ridicat de multe ori la același nivel.

Thiem a cîștigat cu 6-2, 6-2, 6-4 dar suspansul a fost prezent în setul trei, cînd Borza a venit de la 2-5, a făcut break, și era cît pe ce să îl reușească și pe al doilea, avînd avantaj la 5-4 pentru austriac.

Ziua s-a terminat cu 2-0 pentru Austria iar azi e programat meciul de dublu  dintre Horia Tecău/Nicolae Frunză și Dominic Thiem/Philipp Oswald.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
547 citiri

Leave a Reply