Ajunge să tastezi „Mugur Pop”, pe google, și te vei umple de informații despre acest om extraordinar. N-am ce completa, ci mai degrabă, vorba prietenului meu, Gyuri Pascu, „n-am spus-o, dar o repet”…
M-am întîlnit cu el azi și am băut o cafea. Așa, fără motiv.
A fost genul de întîlnire după care tînjesc, adică una neprogramată, dar cu atît mai plăcută.
Cu el, cu Mugur, nu poți să vorbești fără să te uiți în ochii lui. Fiecare propoziție pe care o spune are miez, așa că nu ai vreun respiro. Și, totuși, omul ăsta știe să te întrebe ce mai faci, și chiar îl crezi că îl interesează ce mai faci. Știe să fie grozav fără să facă pe grozavul. Știe să asculte, deși în aparență vorbește mai mult decît tine cu 75 la sută.
Mugur face lucrurile importante cu naturalețe, pare că se joacă atunci cînd vorbește despre destine pe care le-a schimbat în bine, nici o răutate nu pare a-l deraia de pe traseul său la capătul căruia scrie, cu majuscule, FĂ BINE.
Eu zic așa, fără să dezvolt: dacă vreți să vedeți cum e să vă fie bine, căutați-l pe omul ăsta. Cică stă la doar 3 kilometri de Cluj și dacă nu-l găsiți acasă așteptați-l, vine curînd. Nu poate să-și lase singuri, prea multă vreme, nici cîinii ciobănești, nici caii. Poate e cu treabă la Cluj, dar nu stă mult, se întoarce acolo, la el acasă, în natură. Acolo unde a făcut fericiți o grămadă de copii, acolo unde se simte în mediul lui…
Nu-l căutați, însă, de ziua lui.
De 30 de ani încoace, de ziua lui, el merge la Sarmizegetusa.
Nu se știe de ce…
Sau, mai simplu, doar el știe de ce.
…………………….
A fost foarte bine azi cu Mugur Pop.
Și încă ceva: în loc de „issue-pissue” și alte chestii din astea de team-building, cred că o vizită la el acasă, acolo, cu caii, face cît o sută de issue-pissue din astea…
