Măcar o zi dintr-un anotimp încearcă să nu faci nimic “important”

Mihai Vasile, cu ochii spre Chei.

Cînd un amic din București vine de-acolo pînă aici, doar să stea să caște ochii spre cerul din Chei, parcă nu îți vine să-l refuzi cînd te cheamă să pierzi un pic timpul cu el. Care timp, stai și te-ntrebi: timpul meu, timpul lui? Și, pînă la urmă, la ce-i bun timpul, în general, dacă nu poți să-l ții un pic în loc? Îți și vine să spui, precum marii filosofi, că cel mai bun timp e timpul de pierdut. Și-atunci zici da, vin. 

În octombrie ai spune că n-ai ce vedea pe-afară. N-ai ce vedea, în general, d-apoi în Cheile Turzii…

Deschizi însă ochii, pe drum, și te izbesc culorile toamnei. De unde naiba or fi apărut culorile astea, că în oraș parcă nu erau…

Uite un cîine. Uite o vacă. Uite o apă.

Cîte chestii, pe drum, aproape că îți poți lua gîndul de la facturi.

Ia o curbă, fii atent, poate e radar în Vîlcele…

Unde-i drumul ăla la dreapta, spre Chei? Ar fi culmea să-l ratez, să rîdă Mihai Vasile că m-am rătăcit la mine-n județ…

Uite drumul, dada, nu-i complicat…

Repară ăștia, uite-l pe omul ăla cu cercul verde. Îl mută pe roșu pînă ajung la el? Da, îl mută, normal…Și ce-i dacă-l mută, n-ai timp? Exact de la ideea asta ai plecat, să pierzi un pic timpul…

Bine, dă-l mai tare pe Chris Rea, faină melodie, mai pune-o o dată.

Uite un țăran pe bicicletă.

Vezi ca mai ai o curbă la dreapta, aia care chiar duce spre Chei.

Da, ăsta-i drumul.

Uite un pod. Curge o apă. Ce limpede e…

Ridică privirea. Da, și mai sus, da, și mai sus. Vezi munții? Sigur că-i vezi. Foarte frumos peisaj. Chiar că e frumos. Oare de ce nu vin mai des aici? Oare pentru că e prea aproape?

Bine, hai vezi pe pod, că e strîmt.

Ce parte frumoasă a drumului, asta cu serpentinele…

Urci-cobori, urci-cobori, cobori, cobori, cobori și uite-l, lîngă gheretele alea, e bucureșteanul, e Mihai Vasile, cel ce-ți face cu mîna.

Cînd îl zăresc îmi aduc aminte cît de frumos scria bucureșteanul ăsta, Mihai Vasile, despre Cheile Turzii și despre oamenii locului: despre Ienți Bacsi, Miși Szalma, Bulinel și alții. Abia așteptam momentul să ajung acasă și să vă dau o parte dintr-un text. (Uite, am ajuns acasă, aveți aici crîmpeiul acela, aici. )

Salut-salut.

Și-l iau în mașină.

Și-apoi coborîm.

Și îmi arată niște locuri. Și-mi zice cîte o poveste scurtă. Despre loc, desigur. Știe că nu rezist la povești lungi. Și iar mai facem niște pași, și-apoi iar ne oprim.

Nu vorbim nici despre sport, nici despre muzică, nici despre politică, nici despre familiile noastre și dacă stau bine să mă gîndesc nici foarte mult despre muntele ăsta și frumusețile naturale…

Vorbim puțin, asta e ideea.

Apoi am mîncat ciolan și varză călită.

De mult n-am mai mîncat ciolan și varză călită.

Facem cîte o poză. Cu dealurile astea, cu munții.

Apoi nu știu cum să îi explic că am o săptămînă infernală și că aș pleca un pic, că ajunge cu frumusețile naturale, e timpul să mă întorc la alea artificiale.

Dar nu e greu să îi explic, că știe el cum stau lucrurile.

Ne strîngem mîinile și o iau din loc.

Poate o să mai vorbim la telefon zilele astea, că el mai stă o săptămînă în Cheile Turzii.

Pe drum, culmea, în loc să mă gîndesc la săptămîna infernală, mă gîndesc tot la cal, apă, vacă, munte.

———————————————————————————————————————–

No, ce să zic, pe final: fain am mai pierdut timpul, nu?

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
588 citiri

Leave a Reply