Begu și Niculescu vor juca pentru un loc în semifinalele Australian Open

Chiar dacă survenită în urma retragerii uneia dintre oponente, calificarea româncelor în sferturile de finală ale Australian Open este un rezultat foarte bun și s-a produs în momentul în care se aflau la conducere: Irina Begu și Monica Niculescu conduceau cu 4-1 în fața dublului Nadiia Kichenok (Ucraina) / Anastasia Rodionova (Australia).

Atunci adversarele s-au retras, datorită accidentării Rodionovei.

Este singura prezență românească în proba de dublu care a mai rămas în concurs.

De asemenea, ambele noastre jucătoare stau foarte bine în ierarhia de dublu iar acest rezultat le va permite să urce și mai mult.

Nu în ultimul rînd rețeta financiară este deja interesantă, cîte 30.000 de euro pentru fiecare dintre ele.

În următoarul meci, cel care va conta pentru calificarea în semifinale, româncele le vor întîlni pe americancele Jennifer Brady  / Vania King, în fața cărora pornesc cu prima șansă conform clasamentului.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
859 citiri

Leave a Reply