Birou. Post nou la jocul de fotbal. O poveste mortală

Da, am fost la frizer. Și da, am o poveste nouă. Așezați-vă comozi în fotolii, legați-vă centurile de siguranță, totuși…

Vorbind despre una-alta, ajungem la copilăria lui, a frizerului, și-mi spune:

-Hat Ovi, ăla o fost baiu ca vecinii noștri români o învățat pe gratis ungurește de la noi, că vorbeam în ungurește și așa și ei o vorbit ungurește. În schimb io cînd să învăț românește nu am avut de la cine, că ei vorbeau între noi, copiii, numa ungurește. Și atunci tata o trebuit să mă duce încă de cînd eram mic la grădiniță în limba română. Asta chiar că era culmea, nu?

-Da, cam da…

-Și îți mai dau un exemplu fain. Odată, cînd eram copil, am ieșit pe stradă să jucăm fotbal. Și o venit la un moment dat un copil, român era, dar de pe altă stradă. Și îmi zice: nu mă bagi și pe mine în echipă? Și eu i-am răspuns: măi, eu nu am cum să te bag, că suntem egali. Dar pot să te fac cel mult birou.

-Adică?

-Stai să vezi: și cînd i-am spus așa, numa văd că el se pune așa, guguli (ghemuit, n.r.), și pune mîinile în față, și stă așa, ca și cum ar fi capră sau cum ai sta la lapte-gros..

-Și?

-Păi și eu l-am întrebat că de ce stă așa? Și el o zis că stă în formă de birou, adică el imita cum arată un birou, din ăsta de scris, un birou…

-Și?

-Păi eu, cum nu știam pe atunci așa bine românește, am spus că el să fie biro, adică asta înseamnă în ungurește arbitru. Că numa asta îl puteam pune, arbitru, că noi eram egali. Și no, poate că am spus birău, adică biro, adică arbitru. Și el o auzit că i-am zis birou, și o stat atunci ca un birou, așa, guguli, hahahahaha, nu-i tare?

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.709 citiri

Leave a Reply