Ce faci, bine?

Despre cei care te sună și prima lor întrebare e “ce faci” sau “știi de ce te-am sunat” am vorbit. Și bine am făcut, pentru că măcar au mai rărit-o, în ceea ce mă privește, cu aceste chestiuni. Azi avem un episod pilot, pe un alt segment de conversații-șablon. 

Două exemple, luate din realitate, normal:

Primo:

-“Salut, ce mai faci, bine?”, cu varianta “Salut, cum ești, bine?”

Adică asta e întrebarea la care nici nu ar trebui să răspunzi, din moment ce ăl de te întreabă cam știe că faci bine. Chiar și dacă ai face rău, nu cred că i-ai spune, ca să nu-l dezamăgești,  dacă el oricum știe că faci bine. Este, oricum ai întoarce-o, o situație dificilă asta, în care te afli primind o astfel de întrebare. Și, de cele mai multe ori, decît să o iei invers și să îi chiar spui ce faci, mai bine răspunzi mecanic că faci bine. Oricum, la așa o întrebare, care denotă clar dezinteresul clar al celui care întreabă, parcă nici nu mai contează ce răspuns dai, așa că poți să nici nu îți mai bați capul…

Secondo:

Faza cu ecoul. Asta funcționează cam așa (să zicem că tu povestești ceva):

-Nu pot veni, pentru că e înghesuială prea mare…

-are…(zice cel cu care vorbești)

-Și, în plus, nu știu dacă îmi ajung banii..

-anii…(zice ăla)

-Dar, pînă la urmă, ce să zic, dacă ar fi toate ca lumea…

-umea…(zice ăla)

-Poate vin, măcar să văd ce mutră face…

-ace…(zice ăla)

Deci, serios, sunt oameni care repetă ultimele litere ale cuvîntului cu care închei tu propoziția. Nu se știe de ce. Iar cînd vorbești cu această categorie, te ia cu amețeli, pentru că ai impresia că vorbești cu ecoul…

 

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
980 citiri

Leave a Reply