Horia Tecău începe foarte bine turneul la Rotterdam

Horia Tecau

Horia Tecău și Jean Julien Rojer au cîștigat azi la Rotterdam, 6-4, 6-4 cu Feliciano Lopez-Marc Lopez, calificîndu-se în manșa secundă. Cei doi au început perfect turneul pe care de altfel l-au mai cîștigat, împreună, în 2015. 

Turneul ATP 500 Series “ABN Amro World Tennis Tournament” are premii mari, în valoare totală de aproape 2 milioane de euro.

La prima sa ediție, în 1974, acest turneu a fost cîștigat la simplu chiar de către un olandez, Tom Okker, cu care și Ilie Năstase s-a întîlnit de mai multe ori.

De-a lungul timpului turneul a fost cîștigat de nume mari precum Arthur Ashe, Jimmy Connors, Björn Borg, Boris Becker, Stefan Edberg sau, de dată mai recentă, de Roger Federer, Yevgeny Kafelnikov, Lleyton Hewitt sau Andy Murray.

 

Pentru Tecău și Rojer  drumul spre finală continuă cu speranțe, mai ales că în turul următor vor prinde o echipă care a primit wild-card la turneu, una care se va alege dintre patru olandezi care vor juca azi: Haase / Middelkoop – Smit / Timmermans.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
549 citiri

Leave a Reply