Monica Niculescu, victorie istorică în fața Mariei Sharapova

Monica Niculescu, la Cluj, meciul de Fed Cup cu Cehia

Monica Niculescu a dat lovitura azi, la Doha, cîștigînd în fața Mariei Sharapova în primul tur cu 4-6, 6-4, 6-3. 

Monica Niculescu, cea care e antrenată acum de către Victor Crivoi, a făcut un meci mare de tot, revenind mai mereu pe parcursul primelor seturi, în care a fost condusă. Apoi, în setul decisiv, s-a mers cap la cap pînă la 4-3 pentru româncă. Atunci Niculescu a reușit break-ul și apoi a servit pentru set cîștigînd toate mingile din game.

Victoria aceasta va fi una de pus în ramă. Sharapova este cine este în tenis iar la ora actuală este pe 41 WTA față de locul 92 pe care a alunecat Niculescu. Și, în pofida tuturor pronosticurilor, Monica Niculescu a reușit să cîștige, după un meci maraton de 2 ore și 41 de minute. După meciurile din calificări, Monica rezistă fantastic și în acest tur și obține o victorie excepțională.

Cum și Mihaela Buzărnescu s-a calificat, avem deja două românce în turul secund, chiar după prima zi a turneului de la Doha.

Begu, Cîrstea și Halep își așteaptă și ele meciurile, Simona fiind calificată direct în manșa secundă.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
350 citiri

Leave a Reply