“Soto” cred că vine de la sigur, cert, clar

În centrul Clujului, dacă e să mănînci de-amiaz rapid, bun, și la preț avantajos, locul meu favorit e acest Soto Chef, de pe Barițiu. 

Știu localul de cînd era cafenea. Atunci nu intram. Dar m-am împrietenit puțin cu cei de acolo cînd a fost vorba să organizăm o masă cu niște sportivi. Și-atunci mi-a plăcut că erau deschiși la minte. Chiar dacă interiorul era dedicat unei cafenele (sau poate bar?), s-au pliat pe cererea noastră, ne-au făcut rost de platouri, am putut închiria locul pentru cîteva ore și totul a fost în regulă.

Apoi, peste cîțiva ani am descoperit că locul s-a transformat într-un restaurant de tipul “împinge tava”, un model care mie întotdeauna mi-a plăcut, pentru că îmi aduce aminte de mare. Pe vremuri doar acolo erau astfel de localuri și ce-ți induceau ideea că poți să-ți alegi singur meniul, fără să îți fi fost impus (că pe atunci cam toate îți erau impuse).

Și-am cam devenit client. Bine, nu merg în fiecare zi, dar cînd mă prinde ziua în oraș, la ora mesei, acolo merg.

Și chiar ne-am “prea împrietenit”, în timp, ceea ce n-a fost o alegere proastă.

Cu Ioana, șefa, cea care însuflețește locul, mai împărțim cîteodată cîte o porție de clătite (asta cînd mă apucă frica de kilogramele în plus). Ea e ca un titirez pe-acolo: stă la casă, plătește facturi, face sau duce la domiciliu comenzi, servește, debarasează, se mișcă cu o viteză cam mare pentru gustul meu, dar asta e de bine, nu de rău.

Chiar mă gîndeam: dacă e să te iei după numele Soto (care ar fi un fel de școală bazată pe meditație, prin Japonia, nu mă prea pricep…), apoi aici e chiar pe dos, adică totul e rapid. Dar cine știe, poate nu de aici îi vine numele, ci de la “sigur”, “cert”,  “clar” (în argou), și-atunci se potrivește. 

De mîncare vă zic doar că e bună (că n-am veleități de chef, să le descriu la modul profesionist). Și că nu se repetă de la o zi la alta. Și că nu costă mult. Și că totul se întîmplă repede, nu pierzi vremea.

Și vă mai vînd un pont: există o masă mai șmecheră, cea de la care, dacă o prinzi liberă, poți vedea freamătul străzii. E oarecum reconfortant să știi că tu stai și te ghiftuiești în timp ce alții aleargă care încotro.

Bine, acum nu trebuie să o ocupați chiar pe aia, c-atunci nu mai avem noi unde sta. Era doar o chestie care să “coloreze” finalul.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
545 citiri

Leave a Reply