Florin Mergea: “Mi-am păstrat coloana vertebrală dreaptă și am spus lucrurilor pe nume”

Foto> Daniel Rus

Florin Mergea vorbește cum joacă și joacă așa cum vorbește: direct și spectaculos. Și-a găsit împreună cu soția sa, Daiana, un drum, și cei doi sunt încrezători că acesta îi va duce departe. Florin este ceea ce se cheamă un talent pur-sînge și un mare campion. Tenisul pe care îl joacă Florin e și poezie și proză, depinde poate doar de durata meciului. Vicecampion olimpic, cîștigător a 7 turnee ATP, locul 7 mondial la dublu în 2015, om de bază în Cupa Davis, Florin Mergea a reușit să inspire foarte mulți tineri și reprezintă un exemplu pentru ei. Am vorbit cu Florin și cu Daiana despre viața lor, despre tenisul care le-a marcat viața dar și despre aspirațiile lor.

Relația ta cu tenisul a fost de „dragoste și ură” sau cum i-ai spune? Ai trecut prin succese, dezamăgiri, accidentări, cum te raportezi la toate acestea?

-În orice caz, am fost împins spre tenis, cum probabil se întîmplă cu destui copii și în ziua de azi. O vreme n-am avut timp să mă gîndesc la asta, dar la un moment dat am simțit că nu o fac din plăcerea mea ci pentru plăcerea altora. Și neavînd bucuria aceea pe care tenisul ți-o dă, m-am oprit. Apoi cînd ne-am reapucat, cu Daiana, după planuri făcute exclusiv de noi, am redescoperit bucuria de a juca tenis. Și dacă ai asta, bucuria, nimic nu te poate face să capitulezi, nici dezamăgirile, nici accidentările, nimic. De cîțiva ani, de cînd am pornit împreună și pe acest drum, al tenisului, ne simțim bine, confortabil, știm că victoriile și înfrîngerile au fiecare rostul lor dar cel mai bine știm că suntem propriii noștri stăpîni, că facem tot ceea ce vrem și faptul că suntem împreună ne dă putere.

foto> doartenis.ro

Tenisul ți-a luat, dar ți-a și dat. Ce anume?

-Să spunem că mi-a luat copilăria, desi nu se poate judeca în termeni atît de clari. Dar nici nu aveam ce am acum fără tenis. Și nu mă refer doar la cîștigurile materiale. Cel mai important, mi-a dat-o pe Daiana, pentru că așa s-a petrecut întîlnirea noastră, în singura seară în care am ieșit în Tîrgu Jiu cu prietenii. Apoi, foarte important, toate experiențele de viață, culturile diferite pe care le-am întîlnit, orașele, toate acestea mi-au lărgit orizontul și asta doar prin tenis aș fi putut realiza.

-Daiana, să revenim la acea primă seară, din Tîrgu-Jiu…Cum a fost întînirea cu Florin?

Daiana: –Da, toată lumea îmi spunea că o să îl vedem pe campionul de juniori de la Wimbledon, mă și așteptam să dau de un tip plin de sine, încrezut. În schimb nu a fost deloc așa. Ba, mai mult, s-a oferit să mă conducă și acasă, ceea ce nu era un lucru foarte obișnuit, mai ales pentru Tîrgu Jiu. Apoi lucrurile s-au îndreptat spre ceea ce știi, ne-am căsătorit mai tîrziu și împreună am luat cele mai bune decizii pentru noi. Eu am fost cea care i-a spus: “lasa-te”, atunci cînd el nu se mai putea vedea jucînd tenis și tot eu am fost cea care a lăsat totul și a spus un da cu toată gura atunci cînd a venit vorba despre revenirea în teren a lui Florin.

Cum ați luat acea hotărîre, a revenirii?

foto Daniel Rus

Florin: Am avut un vis. Am visat că o duc pe Daiana la Wimbledon. Wimbledon, un simbol care mi-a urmărit și marcat cariera, dacă este să analizăm întrucîtva. Și i-am spus asta…

Daiana: Da, țin minte că eu urmăream la televizor Roland Garros-ul (el nici la televizor nu se mai prea uita la tenis) și mă gîndeam ce frumos ar fi să joace din nou, cît de multe ar avea de spus în acest sport. Așa că atunci cînd mi-a spus de visul său a fost ceva incredibil. Mai ales că el a visat că eu îmi doream ca el să mai joace tenis. Cînd m-am întors de la facultate și mi-a spus, nu-mi venea să cred. Am stat împreună, am analizat și am hotărît să pornim împreună pe acest nou drum. E bine de precizat că eu întotdeauna m-am simțit legată de tenis și hotărîrea mi-a venit ca o mănușă. De fapt acest lucru s-a dovedit mai tîrziu, cînd am făcut împreună cu Florin și tenis, și pregătire fizică, și recuperare, pentru că nu m-aș fi văzut doar o persoană care îl încurajează de pe margine fără să participe la aceste faze pe care le presupune tenisul. În plus, mereu mi-am dorit să călătoresc, să cunosc locuri noi, așa că hotărîrea aceea pe care am luat-o am luat-o înspre binele amîndurora.

-Florin, există oameni cărora le poți mulțumi, care într-adevăr ți-au marcat destinul sportiv?

-Sper să nu fiu interpretat greșit dacă dau un singur exemplu, dar îl dau pentru că el a fost singurul care într-o perioadă complicată pentru mine m-a înțeles și m-a tratat așa cum meritam. S-a purtat cu mine ca un părinte, m-a înțeles și a fost singurul care și-a dat seama cum “funcționez”, a înțeles că jucătorul trebuie să se dezvolte în felul său. Numele acestui om este Dan Mocanu, cel care mi-a fost antrenor. Acum, că vremea a mai trecut, îmi dau seama că acest profil de antrenor funcționează și azi, cu introducerea de componente noi, printre care și educația, care poate face diferența.

-Unde vă simțiți cel mai bine, în lume?

Florin: La Londra. Din mai multe puncte de vedere. Sportiv, acolo am ieșit campion, am făcut rezultate bune la seniori, la Turneul Campionilor,am jucat cu Svitolina la dublu mixt și am simțit tribuna alături de mine indiferent de rezultatul din teren. Poate de aceea i-am și promis Daianei, și-n vis, și-n realitate, că o să o duc la Wimbledon.

Daiana: Așa e, Londra, visul nostru. În plus, ne place că totul e verde, frumos, curat…

-Dacă se spune că în tenis ești singur, tu ai rezolvat situația aceasta, fiind cu Daiana. Cum ai descrie această situație?

Florin: Da, eu am realizat că tenisul, ca joc, dintr-un întreg ce poate fi reprezentat de satisfacțiile pe care ți le oferă acest sport, are o pondere de vreo 10 procente. Celelalte procente care concură la succesul din tenis sunt probabil legate de alți stîlpi, piloni care îți pot determina reușita. Trebuie să aparții unui nucleu dacă vrei să reușești. Ori la noi nucleu suntem chiar noi doi, cei care hotărîm totul, care nu creăm presiuni, care am găsit firul apei, știm ce înseamnă echilibrul și lucrul bine făcut.

-Printre satisfacții, a fost și multă suferință la tine. Multă durere fizică. Cum ai trecut de asta?

Daiana: Aici trebuie să intervin. Eu am o vorbă: de cînd l-am cunoscut pe Florin nu a fost o zi în care să îmi spună că nu-l doare nimic. Pînă și mama mea, cînd vorbim la telefon, mă întreabă: Azi ce îl doare pe Florin?

Florin: Da, am avut și poate mai am suferințe fizice, dar acestea sunt cele mai ușor de tratat. Cînd dai de suferințe la nivel mental, acelea se tratează mai greu. Cu acestea, cele fizice, mereu am răzbit și le-am dat de capăt.

-Îți fug gîndurile și la altceva în timp ce joci?

Florin: Da, mintea îți mai fuge. Dar îți și revii. E un sentiment ciudat, într-adevăr, de aceea mie mi-e mai ușor că o am pe Daiana. De multe ori o rog să își găsească un loc izolat în tribune, să mă pot uita doar la ea, nu să o găsesc greu într-un grup. Și asta îmi face bine.

Cît de mult vă gîndiți la bani, cînd vine vorba despre cîștigurile din tenis?

Florin: Banii nu sunt un scop, asta e clar, dar în același timp suntem conștienți că rezulatele mari aduc bani. Așa, de exemplu, am reușit să ne mai realizăm un vis, cel al propriei noastre case. Și iată că în 2 ani de tenis bun am reușit să ne realizăm această dorință, avem casa noastră. Oricum, nu ne dorim mai multe case, mai multe mașini, pentru că realizăm că nu putem trăi deodată în mai  multe case și nu putem conduce deodată mai multe mașini.

Daiana: Da, dacă ar mai fi ceva, poate am vrea o casă de vacanță, dar în țară, una cu multă verdeață, la munte.

-Amintirile cele mai frumoase din tenis care ar fi?

Florin: Nu putem uita prima semifinală, la Wimbledon, primul ATP cîștigat, la Viena, ca și Mastersurile de la Madrid, Hamburg și desigur medalia de argint de la Jocurile Olimpice. Și dacă ar fi ceva și mai important, e felul în care o nebunie de-a noastră s-a materializat în ceva atît de frumos. Ne-am dorit ceva cu ardoare și am realizat…

-Unii ar putea spune că ai schimbat des partenerii în ultima vreme. Așa este?

-Aici trebuie să clarific lucrurile. Profilul meu este acela de jucător care își dorește superlativul în tenis. Îmi doresc totul. Și asta într-un orizont de timp rezonabil, pentru că nu îmi propun să stau în circuit pînă la …bătrînețe. Și într-o astfel de probă cum e cea de dublu jucătorii trebuie să rezoneze la fel. Nu întotdeauna găsești aceste acorduri fine, aceste lucruri se întîmplă destul de rar în proba de dublu. Eu nu doar că sunt preocupat de găsirea unui partener pe termen lung ci chiar realizez că aceasta este cheia unor rezultate superioare. Totul este însă ca această chimie să se realizeze din ambele părți.

Dacă analizăm echipele pe care le-am format, Lukas Rosol a cîștigat trei turnee în carieră, dintre care unul cu mine, în 2014, la Viena, Oliver Marach nu mai cîștigase un titlu de 3 ani pînă la victoria cu mine de la Vina del Mar, Marin Draganja s-a aflat la primul său titlu din carieră în 2014, cînd am cîștigat împreună la Hamburg, Rohan Bopanna desi cîștigase 12 turnee a fost pentru prima data învingător pe zgură alături de mine, la Madrid, în 2015, așa că nu se poate spune că nu am contribuit la CV-urile partenerilor mei, ba dimpotrivă. Probabil cei care discută despre schimbarea partenerilor socotesc și turneele pe care le-am jucat o singură dată cu cite un jucător, ceea ce, să fim serioși, nu ar trebui să se contorizeze dacă am fi rezonabili.

Să nu uităm că am tras de mine cu accidentări care m-au ținut departe de teren, cu altele care s-au agravat doar din dorința de a juca și de a nu părăsi circuitul. Aceste accidentări nu îți asigură continuitatea și își pun amprenta la un moment dat. Dar dorința există și asta nu ți-o pot lua nici accidentările, nici alte probleme.

-Ai surprins atunci cînd ai ales să joci cu Adrian Barbu…Care e fost istoria?

-Da, lumea nu înțelege nici aici. Am ales că ajut un prieten. Apoi eram cu niște probleme medicale care la tenisul de nivel mare la care eram eu probabil că și-ar fi pus amprenta, dar la cel la care hotărîsem să joc cu Adi nu ar fi contat atît de mult. Socoteam atunci că mă pot și recupera din mers, neforțînd la nivel mare și în același timp ajutam un prieten să-și facă un clasament mai aproape de nivelul la care se afla el. Și probabil că ne-ar fi și ieșit pasiența, dacă nu ar fi apărut problemele acelea pe care, sunt sigur de asta, Adi le va surmonta.

-Cum vă vedeți, Daiana și Florin, în anii ce vin?

Florin: Ne vedem bine. Despre mine, nu că ar fi venit vremea concluziilor, dar pot spune că mi-am păstrat coloana vertebrală dreaptă, am spus lucrurilor pe nume, poate de aceea am fost catalogat cîteodată drept dificil. Dar știu că nu am nici o datorie, de nici un fel, la nimeni, așa că pot să îmi permit luxul de a spune ce gîndesc exact în momentele în care le și gîndesc. Am satisfacția ca noi doi, doar noi doi, cu calculele noastre și cu programul  nostru, am ajuns în primii 10 din lume. Și mai știu că fără provocări eu nu funcționez, întotdeauna am vrut mult și asta nu o să mi-o ia nimeni.

Daiana: Am reușit împreună, mergem mai departe împreună. Satisfacția supremă chiar asta este, că suntem indestructibili și că împreună dacă ne punem ceva în cap, reușim. Sigur că visăm la partea cu copiii (pe care o vrem îndeplinită cît mai curînd), cu mulți căței, cu casa noastră cu verdeață și cu prietenii care să ne viziteze la munte…Dar pînă atunci mai vrem rezultate și pe terenul de tenis, normal.

 

 

 

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
3.586 citiri

Leave a Reply