Echipa României s-a impus cu 5-0 în meciul de Cupa Davis cu Marocul rulînd toți cei cinci jucători care au fost selecționați. În cele cinci partide jucătorii noștri nu au pierdut decît 16 game-uri, adică o medie de 3 game-uri pe meci.
Așa cum și-a propus înainte de meci, Gabriel Trifu a reușit să-l joace și pe tînărul Edris Fetisleam, cel care a prins lotul datorită retragerii lui Horia Tecău, accidentat. Acest lucru l-a emoționat și totodată bucurat pe Edris, care însă a răspuns cum se cuvine acestei provocări, trecîndu-și la debut și prima victorie în Cupa Davis, 6-2, 6-0 cu Yassir Kilani (și el un tînăr jucător în vîrstă de 17 ani). A fost punctul cu care România a încheiat conturile, după ce în cea de a doua zi mai cîștigaseră Mergea și Copil la dublu și Dragoș Dima la simplu.
Dragoș Dima l-a învins pe Soufiane El Mesbahi, 6-0, 6-4 iar dublul Florin Mergea-Marius Copil a trecut de Lamine Ouahab și Yassine Idmbarek cu 6-2, 6-1, într-o partidă în care cei doi s-au sincronizat foarte bine.
Publicul prezent în Polivalenta din Cluj a fost la înălțime, reușind în prima zi să se mobilizeze în număr mai mare, probabil înspre 2500 de spectatori, dar sala a arătat foarte bine și în cea de a doua zi, avînd în vedere suprapunerea cu o sărbătoare la care românii țin foarte mult și pe care obișnuiesc să o petreacă doar în familie. Spre lauda lor, sportivii români au mulțumit la fiecare interviu de după meci pentru efortul publicului de a-i urmări la fața locului în aceste zile speciale.
Acum marea provocare a acestei formații devine promovarea în grupa I Europa-Africa, meciul decisiv urmînd a avea loc în septembrie, pe teren propriu, contra echipei Poloniei (cea care a trecut de Zimbabwe).
Clujenii își vor aminti cu plăcere de această întîlnire cu echipa României, una care, chiar dacă a lipsit motivat Horia Tecău, s-a dovedit a fi atractivă. Ea a adus la rampă trei jucători consacrați, pe Marius Copil, Adrian Ungur și pe Florin Mergea, jocurile în care cei trei apar fiind întotdeauna spectaculoase. De asemenea a putut fi urmărit la lucru Dragoș Dima, al doilea ca și clasament după Marius Copil și acest promițător Edris Fetisleam, la debut în Davis Cup.