Răzvan Itu: “Echipa României are nevoie de pulsul tribunei”

Răzvan Itu, vicepreședintele Federației Române de Tenis

Vicepreședintele Federației Române de Tenis, Răzvan Itu, subliniază importanța aportului publicului la meciul pe care echipa României de Cupa Davis îl va susține în compania Marocului în zilele de 7 și 8 aprilie în Polivalenta din Cluj.

-Domnule Itu, programarea acestei partide se suprapune cu Paștele ortodox. Credeți că asistența va fi, datorită acestui fapt, mai redusă?

-Calendarul este stabilit în fiecare an de către forul internațional respectîndu-se strict perioada în care nu sunt programate turneele din circuit, așa că din acest punct de vedere lucrurile sunt foarte clare. Așteptările noastre sunt legate însă de energiile pe care le degajă întotdeauna întîlnirile de Cupa Davis, care sunt evenimente cu o încărcătură emoțională deosebită, pentru că jucătorii își reprezintă mai mult ca oricînd țara. Se poate spune că este o sărbătoare a tenisului și publicul românesc a fost întotdeauna aproape de sportivi în astfel de momente.

Toți cei 5 jucători selecționați sunt în fapt primii în clasamentele ATP de simplu și de dublu. Acesta a fost criteriul pentru care au fost aleși?

-Federația Română de Tenis le acordă încredere deplină căpitanului nejucător Gabriel Trifu și antrenorului Andrei Mlendea, astfel încît suntem siguri că alegerile lor sunt cele mai potrivite pentru acest meci și sperăm să fie la fel și la partidele care vor urma. Faptul că Marius Copil, Dragoș Dima și Adrian Ungur sunt primii trei români din ierarhia de simplu iar Horia Tecău și Florin Mergea primii doi din cea de dublu vine să întărească o dată în plus alegerea făcută de acest staff. Le mulțumim totodată și jucătorilor care și-au arătat disponibilitatea și deschiderea pentru a face parte din lot într-un moment important pentru tenisul masculin românesc.

-Ce mesaj ați transmite iubitorilor tenisului pentru a fi alături de echipe României la acest meci?

-Tenismanii noștri au nevoie de pulsul tribunei și ar fi mai mult decît de apreciat ca publicul să însoțească și acum această echipă frumoasă în tentativa ei de a ajunge cît mai sus în Cupa Davis. Federația Română de Tenis transmite îndemnul înspre iubitorii tenisului de a fi alături de această frumoasă echipă, să ne bucurăm de tenis și de o victorie a naționalei României.

 

 

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.896 citiri

Leave a Reply