Briana Szabo, revelația campionatelor naționale de tenis Under 14

Briana Szabo și Anca Todoni, finalistele CN de tenis U 14.

Winners Sports Club Cluj-Napoca a fost gazda primitoare, săptămîna trecută,  a Campionatelor Naționale de Tenis Under 14, fete și băieți. Chiar dacă a pierdut finala în fața favoritei numărul unu (Anca Alexia Todoni, CSM Timișoara) reprezentanta clubului gazdă, Briana Szabo (doar 12 ani și jumătate) a fost revelația turneului. Scriem aceste rînduri și pentru că acum cîțiva ani, la o discuție cu tatăl său, Adrian Szabo, am pronosticat că va veni vremea la un moment dat cînd despre fiica sa se va scrie un articol în urma unui rezultat mare.

Adrian Szabo, antrenor de tenis care a avut colaborări și cu Marius Copil, este cel care se ocupă zi de zi de antrenamentele Brianei. Tot el e și cel care a sitetizat parcusul jucătoarei clujence la această ediție a campionatelor naționale:

Clasată pe locul 33 în ierarhia națională, Briana Szabo a jucat ambele finale, la simplu și la dublu. Cu puțin noroc, după cîteva retrageri, Briana a prins tabloul principal. A jucat în primul tur cu Ana Tornean (Timișoara, 14 ani împliniți), de care a trecut cu un 6-2-6-2 după două întreruperi din cauza ploii.

În turul secund a jucat cu Cezara Pencea (Tîrgu Jiu, de asemenea 14 ani), pe care a învins-o cu 7-6, 7-5, chiar dacă scorul singurei întîlniri de pînă atunci îi era prielnic Cezarei.

În sferturile de finală Briana a trecut de Floriana Popovici (CSM Oradea, favorita 2, locul 4 în clasamentul de 14 ani), scor 6-3, 2-6, 6-3, meci cu peripeții, întrerupt la 5-2 și 15-40 în decisiv. Și aici Briana a sfidat clasamentele și meciurile directe, orădeanca avînd 2-0 în confruntările cu Szabo.

În semifinale am asistat la un duel clujean, cu Alexia Puiac (Marc Tenis Cluj), prima adversară apropiată de vîrstă cu Briana, născută tot în 2005, o jucătoare foarte bună, campioană națională la categoria 12 ani și care avea 4-0 în confruntările directe cu Briana. De data aceasta însă jucătoarea de la Winners Sports Club s-a impus cu 6-1, 7-5.

Briana Szabo, după un punct cîștigat.

Finala i-a scos-o în față pe Anca Todoni (CSM Timișoara, favorita 1), cea care avea să cîștige campionatul U 14 după 6-0, 6-3.

La dublu Briana a făcut pereche cu Alessia Popescu (Dinamo București). Alessia a început tenisul la Winners și a fost antrenată de Andreea Nițescu până la 8 ani.

În primul tur au jucat contra echipei Lung Ioana/Goina Patricia 6-4 6-2, sferturi contra echipei Tornean Ana/Coroiu Anamaria 6-1 6-1, iar în semifinale contra echipei Cara Meșter/Sofia Ciobică favoritele 2, scor  4-6 6-4 10-3. Finala au pierdut-o cu 0-6 2-6 în fața echipei Anca Todoni/Floriana Popovici favoritele 1.

Progresul înregistrat în ultima vreme de către Briana Szabo o recomandă pe aceasta drept una dintre speranțele îndreptățite ale tenisului juvenil, timpul urmînd acum să dovedească dacă aceste rezultate vor avea continuare și împliniri la un nivel din ce în ce mai important.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
806 citiri

Leave a Reply