Like pentru o lebădă mamă eroină

Verificînd puțin înainte de-a scrie am descoperit c-am mai fost aici, în Parcul IOR exact acum un an. Despre asta scriam la vremea potrivită aici. Acum, ca și atunci, am răspuns invitației amicului Mihai Vasile. De data aceasta aveam și o țintă: să vedem o lebădă frumoasă foc care clocește, de mai bine de o lună, ouă din care, nu peste multă vreme, vor ieși în lume alte frumuseți imaculate, chiar dacă atunci când sunt mici sunt ușor cafenii!

Să intrăm, așadar, în povestea lebedei:

Mihai, cel care știe multe despre parcul acesta, așa mi-a spus: „trebuie să vii s-o vezi, a devenit punctul de interes al parcului. E acolo, la stufăriș, de mai bine de o lună, vegheată zi de zi de partenerul ei, cel care socializează el cît socializează cu trecătorii, dar în același timp e foarte vigilent, să nu pățească nimic nici ea, lebăda, nici ouăle de care au atîta grijă amîndoi.”

Și am pornit în expediție, dar nu direct spre acel loc, ci dînd ocol, urmînd ca acela să fie punctul terminus al expediției noastre de 10.000 de pași.

Parcul, așa cum poate ați citit în linkul pe care vi l-am dat mai sus, e superb, asta n-am s-o mai repet. Și nici informații despre el n-am altele, în ceea ce îi privește istoria sau amenajările.

În schimb vă pot spune că acum, probabil ca în fiecare an, poți să surprinzi miracolul viețuitoarelor care populează lacul. Este o experiență încîntătoare.

Am prins, rînd pe rînd, mici minuni: în sfîrșit, după așteptări de care doar cei de-ai locului știu, au ieșit din ouă puii de rață. Și-au și pornit în prima lor aventură. Habar n-aveau să formeze rîndul acela ordonat, în urma mamei, era prea complicat pentru primele lor zile de navigație. Mihai era fericit nevoie mare că poate să vadă acest cîrd compact, în sfîrșit, pe luciul apei.

Apoi am văzut probabil spre 100 de broaște țestoase. Marea majoritate, îmi spunea Mihai Vasile, au apărut acolo, în lac, aruncate de către proprietarii care și-au dat seama că nu e foarte simplu să ții la bloc o broască țestoasă. Așa că atunci cînd s-au săturat de joaca aceea de-a omul și broasca, le-au dat drumul în natură. Și bine au și făcut. Acum ele se simt foarte în regulă aici, pe lac, unde au și o insulă a lor, una care nu este deschisă publicului, așa că acolo e raiul lor. Broaștele acestea au un fel foarte interesant de a-și anunța prezența pe luciul apei: le vezi capul, aidoma unui periscop, și știi că în spatele lui vei găsi celebra carapace. Sunt foarte multe broaște țestoase acolo, se poate spune că sunt populația majoritară, asta dacă nu cumva peștii, nevăzuții, le concurează această supremație.

Ce-am mai văzut…

A, da, am văzut peștii, că tot vorbeam. Cică sunt roșioare. Și asta e bine, pentru că înainte cică fusese populat lacul cu somni chinezești, și ăștia nu lăsau concurența să… evolueze. Acum, prin nu se știe ce miracol, au apărut și alte specii. Și cum pescuitul e interzis, se prea poate să mai descoperim, pe viitor, noi surprize în materie.

Așa. Am mai văzut ceva important: lișița, cu ciocul ei alb.

Asta chiar că-i frumoasă. Are ținută, e frumoasă, ce mai…

Am găsit niște explicații despre această pasăre, mai apoi:

Ea prefera în mare parte toate zonele cu bălți întinse, iazuri, lacuri, ape care curg încet cu multe plante acvatice. Ea vine la sfîrșitul lunii februarie sau începutul lui martie și pleca în lunile octombrie-noiembrie, adunîndu-se atunci în stoluri masive.

Este o pasare cu penaj negru-cenușiu, recunoscuta ușor după pata albă de pe frunte. Are degetele prevazute cu membrane lobulare interdigitale puternice și coada scurta. Corpul este de lungime medie, de circa 45 cm, ciocul relativ mic are culoarea alba“.

Și uite-așa, cu Mihai Vasile alături, mai făceam o poză, mai schimbam o vorbă, mai făceam niște pași din seria celor 10.000 propuși. Trecea timpul, cum ar veni, și simțeam că trebuie să fi venit vremea să ne întîlnim cu vedeta zilei, lebăda care-și clocește de peste o lună de zile cele trei sau patru ouă.

Și-asta s-a și întâmplat.

Am găsit-o ușor, mai toată lumea care trece prin parc îi știe locul, e lîngă un pod minuscul, la început de stufăriș.

Spre plăcerea mea, am descoperit faptul că toți plimbăreții de pe-acolo respectă familia-lebădă cu sfințenie. Nimeni nu vorbește tare, toată lumea știe că mama-lebădă are o misiune foarte importantă. Și chiar are, și chiar se vede asta, pentru că e epuizată. Nu se mișcă decît extrem de rar de pe ouă, și extrem de puțini… pași. E evident slăbită, dar uimește toată asistența cu mișcările ei pline de grijă protectoare în ceea ce privește soarta viitorilor săi pui. E un tablou parcă ireal. Simplu, dar impresionant: o lebădă, nemișcată cu orele, stînd, de peste o lună, să se întîmple miracolul.

Lumea comentează, se dau pronosticuri în ceea ce privește apariția micuților.

Așa i-am lăsat și noi, comentînd.

Și-am comentat și noi. Nu mai știu ce, dar am comentat.

Și-am și plecat.

Venea ploaia.

Noi ne-am agitat puțin la gîndul acesta.

Lebedele, nu. De asta suntem siguri. Ele au o misiune. Și o vor duce pînă la capăt.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
493 citiri

Leave a Reply