Doamnelor și domnilor, Simona Halep este campioană la Roland Garros

Foto Oana Pop

Simona Halep a cîștigat turneul de la Roland Garros, dovedind o putere mentală extraordinară. Simona a demonstrat că este numărul 1 mondial și s-a comportat ca atare. Ea a reușit, după 40 de ani (de la victoria Virginiei Ruzici), să aducă din nou României un titlu de Grand Slam. 

Simona Halep-Sloane Stephens a fost 3-6, 6-4, 6-1, rezultatul consfințind cea mai mare victorie a sportului românesc din ultima vreme, un rezultat absolut excepțional pentru Simona Halep.

Simona Halep a demonstrat cu prisosință un comportament de număr 1 mondial. În pofida faptului că americanca a luat primul set ea s-a adunat, a rămas calmă și a cîștigat de o manieră entuziasmantă.

Prin această victorie ea se menține pe primul loc în lume, adunînd 7.970 de puncte WTA. Principala sa urmăritoare, Caroline Wozniacki, are 6.745 iar a treia în acest clasament este Garbine Muguruza, cu 6550.

Acest lucru înseamnă că românca are toate șansele de a rămîne pe toată durata anului 2018 pe primul loc al clasamentului WTA.

Simona Halep a închis astfel multe guri, “specialiști de ocazie” care considerau că ea nu este în stare să cîștige un turneu de Grand Slam. Iată că l-a cîștigat și acum toți acești “specialiști” se vor grăbi să o ridice în slăvi.

Simona Halep a făcut, prin acestă reușită, să se vorbească pe tot mapamondul despre România.

Felicitări Simona, ne-ai făcut o zi foarte frumoasă!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
425 citiri

Leave a Reply