Locul unde se termină Pămîntul și începe Cerul

“Du-te la Păltiniș, du-te la Păltiniș dacă vrei să-ți fie bine”, acesta e un îndemn obsedant care se cuibărește în mintea mea, an de an, un gînd de care nu scap decît mergînd acolo. Iar cînd mă îndrept spre Păltiniș de-abia aștept, în primul rînd, această imagine. 

Să vă spun cum se întîmplă lucrurile, pe secvențe?

Urci prin Rășinari. Și deja simți că ești într-o altă lume. Cu ulițele asfaltate în vremuri moderne satul încearcă să-ți explice și-acum că locul nu-i pentru circulat la volanul mașinii. E prea frumos ca să-l privești din mers, în viteză. Fiecare metru, după fiecare colț pe care-l iei, e plin de neprevăzut, de inedit, de spectaculos. Cumva-cumva “scapi” de-acest mister, de-acest labirint ademenitor și drumul îți oferă mai apoi o ieșire oarecum plană, un răgaz în care ai timp, chiar și din goana mașinii, să mai arunci un ochi în stînga și în dreapta, la peisajul superb.

După acest respiro urci din nou, și din nou, în așteptarea imaginii care te urmărește de un an întreg.

Dar mai ai pînă acolo.

Mai intri într-o rutină de stînga-dreapta, un drum pe care, pe de-asupra ta, parcă toți copacii din lume și-au dat întîlnire unindu-și coroanele pentru a-ți oferi senzații tari. O altă intrare, într-un alt labirint…

Știi, ca unul care-a mai făcut de multe ori acest drum, că se apropie momentul pe care-l aștepți, imaginea care nu-ți dă pace un an întreg, locul la care visezi.

Și vine: dintr-o dată, mereu lunîndu-te prin surprindere.

Totul se luminează, șirul nesfîrșit de copaci de pe-o parte și de pe cealaltă a drumului s-au plictisit să te însoțească.

Și apare direct, fără să salute, Cerul.

Adică atît de direct încît tu, oricît de vigilent ai fi, tot ești luat pe neașteptate.

Altă dată, dar nu aici,  vezi cerul de departe : ești cu picioarele pe pămînt, decoperi linia orizontului și ce-i de-asupra e cerul. De data asta însă nu mai apare nici un orizont, ci direct Cerul.

Senzația e atît de puternică încît deși îți dai seama de hăul ce se cască la capătul acestui drum, parcă ai vrea să accelerezi și să zbori. Dar la fel de tentantă e și alternativa de a urma drumul, ca să descoperi ce se întîmplă după acea curbă.

Într-adevăr, a doua variantă e cea rezonabilă. Și-o iei la dreapta.

Iar după un atît de lung suspans, te liniștești. Emoțiile trec. Urmează partea liniară a drumului spre Păltiniș, în care dacă îți arunci ochii spre stînga, în hău,  vezi doar păduri,  în timp ce în dreapta, care-i mai aproape de tine, distingi și detalii.

Și-apoi, pînă să ai timp să îți dai seama de trăirile pe care le-ai avut, ajungi.

Iar sus, în Păltiniș, poate începe o nouă poveste plină mai ales de amintiri.

Cu amintiri sau fără, Păltinișul rămîne un loc de basm. Și asta nu pentru că s-ar întîmpla ceva spectaculos în stațiune. E ca în viață: interesant e drumul, nu destinația, pentru că pe aceasta din urmă, din păcate, o cunoști.

 

 

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.521 citiri

Leave a Reply