Am fost ca Belgia în meciul cu Japonia…(o cronică de Paul Olar)

E o vară a transferurilor. Cristiano Ronaldo s-a dus la Juventus pentru 100 și ceva de milioane. În NBA, LeBron James a ales-o pe Los Angeles Lakers. În baschetul românesc, Vlad Moldoveanu și Kyndall Dykes s-au întors la „U”. Iar aproape de Sala Polivalentă, mai exact la Sala de la Ghibu, m-am întors eu. În echipa PMOB, ați ghicit! Să vă spun cum s-au desfășurat evenimentele. Aseară stăteam pe facebook și îmi scrie Rus:  

“Îl auziți, domn’ Pițurcă?”, întreabă el, făcând aluzie la o glumă de-a noastră.

“Dea, dea!”, răspund eu.

“Hai, nu mai pierde vremea. Vii mâine dimineață la baschet?” , întreabă, din nou, Daniel.

Stau 30 de secunde, merg la baie, mă clătesc cu apă pe față. Apoi înghit în sec și spun: DA! Nu-mi venea să cred. O șansă pentru un nou joc în echipa PMOB. Cum să vă zic, chestia asta e ca o ofertă de la Steaua. Sau de la Barcelona. Sau de la cine vă place. Știu că în America toți copiii ăia de bat mingea în Bronx vor să ajungă în NBA. Ei bine, puștii baschetbaliști din Cluj speră să fie luați în echipa PMOB. Vă zic eu!

Odată ce am intrat în sală, m-am simțit ca orice tânăr sportiv care pășește pentru prima oară într-un vestiar mare. Iniesta, în cartea lui autobiografică, povestea ce emoții l-au cuprins când i-a văzut lângă el pe Guardiola și pe alții de renumele lui. La Olimpiada din 1992, puștiul Christian Laettner a ajuns direct din colegiu între Michael Jordan, Magic Johnson și Larry Bird. La rândul meu, am împărțit banca de lemn din sală cu monștri sacri din lumea presei, sportului și a imobiliarelor. După ce m-a văzut, Blag m-a îmbrățișat la fel cum își îmbrățișează un tată fiul risipitor. Atunci mi-am dat seama că e de bine. Ultima dată mă întâlnisem cu ei pe teren anul trecut.

Și în nici cinci minute au început meciurile. Cinci la număr.

Eu am jucat cu Rus, Miclăuș și Magdaș, în timp ce ei au propus o formulă alcătuită din Blag, Lemnaru, Ciucă și Tebu. Ne-au condus cu 2-0 după primele două meciuri și păreau că sunt favoriți. Doar că Rus și-a intrat fenomenal în mână și a rezolvat una dintre partide. Chiar mi-a plăcut de el. Și nu o spun doar ca mulțumire că m-a dus cu mașina. Ulterior, celelalte două partide le-am rezolvat cu toții și s-a încheiat 3-2.

Vreau să remarc, din echipa noastră, combinațiile dintre Magdaș și Miclăuș. Magdaș a fost la fel de precis ca Xabi Alonso în finala de la Istanbul, din 2005, și ne-a angajat perfect pe fiecare. Mihai nu s-a enervat decât o singură dată, când a urlat la mine că i-am trimis, fără vlagă, o minge. Eu zic că e culpă comună, dar să trecem peste. Ne-am dorit mai mult victoria. Asta le-a și spus un coleg reporterilor din afara sălii. Au jucat și ei fenomenal, însă trebuie să existe o singură formație câștigătoare. Aceia am fost noi și ne-am dus bucuroși la cafea. Acolo am tras o notă de peste 300 de lei, am râs, am vorbit despre concedii și sport. A fost frumos. Am speranțe că o să mă cheme și în viitor, în special că mi-au dat titlul de emvipi. Nu știu ce e aia. Sper să știți voi…

Până atunci, vă pup, vă pup, vă pup!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
721 citiri

Leave a Reply