Sărbătoare pe teren, dar și în afara lui

După ce s-a răspuns la clasicele întrebari “Ai fost aseară?” și “La tine se aude?”…artificiile au început să explodeze în sala de la Ghibu.

Ne-am împărțit în două echipe și i-am dat să sune. Oaspeții, îmbrăcați în alb, au fost: Cristea, Rus, Olar, David și Chertes, în vreme ce gazdele, în echipament negru, au fost reprezentate prin: Blag, Lemnaru, Lăpușan, Ciucă și cu mine.

Începutul de meci le-a aparținut oaspeților. Au făcut rapid 5-0 și, crezând că au un meci ușor, au redus motoarele, ceea ce le-a fost fatal. Zic asta pentru că a urmat un run de 12-1 al echipei noastre. Primul meci, prima victorie. Au mai urmat patru…meciuri și victorii.

Iată o scurtă descriere a celor prezenți pe parchet:

Cristea – supranumit Denis Alibec sau, mai bine zis, Armin van Buuren…pentru că este singurul PMOB-ist care mixează până dimineața. A avut pătrunderile la el, coșuri spectaculoase și aruncări de la distanță. Se vede că are pedigree de baschetbalist.

Rus – pivot prin excelență. Foarte bun în căciulă și, uneori, precis și din spatele liniei de 3p. S-a accidentat ușor în meciul patru, atunci când s-a lovit de inel. Pardon…după ce am consultat VAR-ul, am văzut că s-a lovit în mingea pasată de Cristea. Bine că n-a fost grav.

Olar – conducător de joc. A livrat multe pase decisive și a pus de câteva ori mingea în coș aruncând de la 3p. Putem spune că e un fel de Soare…care prin lumina lui și-a pus în valoare colegii. Pff…cum a sunat asta…

David – a revenit după un “stagiu de pregătire” în Turcia. A marcat două coșuri de la mare distanță și a reușit câteva pătrunderi. Nu îi e frică de contacte, prin urmare a fost destul de faultat, dar nu s-a plâns.

Chertes – o forță a naturii. Când se pornește spre coș nu-l mai oprești nici cu Poliția. Are procentaj de 85% din spatiul de 2p, asta și pentru că se demarcă foarte bine și ajunge de multe ori în poziții de finalizare. Mai nou își perfecționează și aruncările de la distanță.

Iar acum, dragi cititori, câștigătorii zilei de ieri:

Blag – liderul acestei echipe. Un pion important în faza ofensivă, acolo unde se poziționează excelent și înscrie multe coșuri. Calm, precizie și talent sunt cuvintele care îl descriu cel mai bine. De asemenea, e și un fin tactician. Lejer putea fi ales MVP…

Lemnaru – un profesionist desăvârșit. Știe cu “rotunda” și știe bine de tot. A fost coșgheterul echipei noastre. Pleacă foarte bine pe contraatac și e extrem de greu de ținut. Ai clipit și l-ai pierdut. Pe lângă coșurile pe care le machează…oferă și multe pase decsive. Trebuia să fie MVP…

Lăpușan – un jucător complet. Pune mingea în coș de la mare distanță, pătrunde incredibil, pasează decisiv. Un excelent om de echipă. Îl poți bloca numai prin fault, deși nici atunci nu esti sigur că se oprește. Și el trebuia să fie MVP, doar că la el sunt alte criterii…

Ciucă – îmbină talentul cu munca. El e genul de om care cântă în timp ce cară pianul. Când e în defensivă…știi că acolo e lacătul pus. În atac intră în combinații care se încheie de cele mai multe ori cu coș. Și peste toate acestea…vede bine și la distanță. Nu greșea nimeni dacă-i dădea titlul de MVP…

Eu – …hai că nici Tebu nu e nume de sfânt. După ce mi-a spus cineva, chiar înainte de meci, că seamăn cu Dan Alexa (s-a mai întâmplat de multe ori)…mi-am luat rolul de “chirurg” în serios. Am faultat destul, David cred să știe cel mai bine, dar nici cu Silviu, Rus, Chertes sau Olar nu mi-e rușine. După ce am ratat vreo 17 ocazii…mi-am intat în mână și am pus câteva puncte pe tabelă. N-am meritat să fiu MVP, dar vorba lui Stalin…”Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile.”

Repriza a III-a s-a desfășurat la Winners într-o ambianță de nota 10. Mai mult ca sigur ne vom muta aici cartierul general. Și dacă tot ziceam că Ovidiu Blag a fost un pion important pe faza ofensivă, pot să spun că la masă a fost omul decisiv. Trăiască! La mulți ani!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
656 citiri

1 comment to Sărbătoare pe teren, dar și în afara lui

Leave a Reply