Casa Moga e chiar o casă

La “materia” asta cu turismul ne cam pricepem. Și știm și să scriem pe subiect, mai ales atunci cînd lucrurile merg rău. Dar de data asta, cum e vorba despre o casă, și cum la case iarăși se poate spune că ne pricepem, hai să vadem… 

Ca să o găsești riști un pic. Mă refer la drumuri, care sunt proaste. Dar după aceea, după ce o găsești, nu mai riști, mergi la sigur. Gazdele nu te obosesc și nu te enervează. Se poartă normal dacă ești și tu normal și se știu adapta chiar și la clienții mai cu toane.

Casa Moga e chiar o casă.

E casa în care au trăit niște bunici, niște părinți iar acum niște copii ajunși la 30 de ani s-au gîndit să facă din ea o casă de vacanță veritabilă, pentru cei care prețuiesc cu adevărat acest concept.

S-au consultat cu specialiști, nu au făcut economii cînd a venit vorba să apeleze la aceștia și poate și de aceea casa și locul arată așa cum arată, adică foarte bine.

Motivele populare sunt preluate, ne gîndim, din tradiția săsească, caracterul e unitar (paturi, lampadare, noptiere, dulapuri) iar curtea e un spectacol în sine.

In interior există un living cu cărți adevărate, o cramă aproape finalizată și o saună.

Mănînci dacă vrei ce face în ziua aceea bunica, te uiți înspre munți și în general faci ce vrei.

În spate, dincolo de curte,  mai există un teren de fotbal care din acest sezon are și porți adevărate, priveliștea înspre munte e ea în sine un plus iar ospitalitatea și receptivitatea gazdelor sunt poate bonusul.

Casa asta o găsești în satul Bucium, lîngă Făgăraș (o gasesti pe booking, o găsești și-n alte locuri, are și site).

De acolo poți face excursii pe jos, în păduri virgine, poți umbla hai-hui cu bicicleta, poți face cam tot ce-ți propui în materie de concediu petrecut aproape de dealuri și de munți.

Să le amintim și pe gazde: Lucian și Claudia (ei sunt tinerii întreprinzători), o pereche de bunici săritori și buni la toate (bunica la bucătărie, bunicul mai-peste-tot) și doi juniori, unul de 6 ani și o fetiță la fel de simpatică de un an-jumate.

O familie, cum ar veni. Familia Moga. Și Casa Moga.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
1.146 citiri

Leave a Reply