Imensă victorie pentru Marius Copil, la Basel

Marius Copil
foto: frt

Marius Copil a reușit o victorie cît un sezon întreg, exact la timp, exact cînd avea mai mare nevoie de ea. 

Copil l-a învins azi pe Marin Cilic cu 7-5, 7-6 și s-a calificat astfel în primii 8 la Basel, obținînd 90 de puncte pentru această imensă victorie.

Astfel, planul lui despre care ne-a vorbit în două interviuri din acest an a fost îndeplinit, ba chiar și depășit. După Cupa Davis vorbea despre aproximativ 80 de puncte pe care le-ar avea de apărat pe final de an. Iată că acum, cu aceste 90 și cu cele de dinainte, din calificări, Marius Copil reușește să treacă un prag important și să se poată concentra la planul său de pe 2019, acela de a ajunge printre primii 50 din lume.

Meciul cu Cilic a fost unul superb pentru Marius, care s-a răzbunat cu vîrf și îndesat pentru cele două înfrîngeri din 2018 în fața croatului.

Astfel, în disputa cu Cilic românul este la egalitate, scorul dintre cei doi fiind acum 2-2 (Marius cîștigase primul meci în 2012).

Marius Copil, după cum a pornit, se prea poate să treacă și de următorul tur, acolo unde în față îi va ieși un jucător ce a ajuns pe tablou grație unui wild-card (învingătorul dintre Laaskonen și Fritz, ambii posesori de wild-card).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
635 citiri

Leave a Reply