Patru-patru, ca la teatrul de păpuși

Sîmbătă dimineața, plouă sau nu, baschetul se joacă în sală. Iar în această sîmbătă baschetul a învins, meciul dintre cele două formații terminîndu-se egal. 

Au fost 8 băieți, unul și unul. Dar parcă unul a fost și mai și, de aceea a și fost ales MVP.

Lemnaru, pentru că despre el este vorba, s-a culcat ca un om obișnuit și cînd s-a trezit a observat că are un talent în plus. Așa, pur și simplu, peste noapte, Vali Lemnaru s-a trezit aruncător de trei puncte. El, care aruncase pînă acum, în doi ani, de patru ori la coș de la distanță reușind un coș, de data aceasta a lăsat asistența mască: a reușit cel puțin 7 coșuri de trei puncte, cu aruncări care păreau desprinse din cele mai frumoase meciuri de baschet din lume. Și uite-așa, baschetul de la pmob a mai creat o minune: un shooter de excepție ce de azi înainte va rupe gura tîrgului cu această aruncare de vis…

Revenind și la ceilalați, că doar fiecare a făcut cîte ceva, nu doar Vali, să-i luăm pe rînd:

Liviu, “plămîni-less”, a alergat cît pentru toți ceilalți, cu un aport decisiv în stabilirea scorului final, care a fost, apropo de asta, 3-3.

Rus, criticat cîteodată de către Liviu, i-a închis gura acestuia, stabilind practic de unul singur soarta unuia dintre meciuri, cînd de la 9-10 a dat un coș de trei și apoi a închis partida printr-o pătrundere individuală urmată de coșul decisiv.

Tebu, cînd întoarce autobuzul la capătul liniei 21 atunci Tebu e foarte atent la mișcările șoferului iar cînd vine la teren reușește să le imite perfect, ceea ce i-a reușit și de data aceasta. Fără cordeluță parcă a fost alt om. Trebuie neapărat să și-o găsească și să vină cu ea.

Lăpușan, nu i-a prea ieșit jocul, nu a reușit decît 444 de pase și 82 de coșuri…

Miclăuș, trăind în umbra marelui Lăpușan e mai greu să ai inițiative. Dar în același timp e mai ușor să te remarci. Iar Miclăuș s-a remarcat printr-un joc exact în care a punctat de foarte multe ori.

Chertes și-a făcut jocul, în mare. În mic, a ratat un coș la 10-10 singur cu panoul și de-acolo i s-a rupt filmul. Om de echipă, și-a recunoscut vina, deși nimeni nu a dat vina pe el.

Maier a fost copilul-minine, ca de obicei, reușind niște coșuri care a ținut echipa lui în viață. Mai puțin inspirat a fost cînd a ales un treseu de pătrundere înspre Liviu. Neasigurîndu-se la intersecție, nu a văzut culoarea roșie a semaforului și s-a izbit de pieptul lui Liviu. În urma impactului n-a fost nevoie de intervenția medicului. Ca norocul, că nu aveam medic la sală.

Să fi tot fost mijlocul meciurilor cînd ne-a vizitat și Silviu Cristea, în civil, așa cum îi stă bine unui om care se respectă. M-am întreținut cu el, ca între civili, și după aceea, în formula aceasta de 8 plus 2 am plecat la repriza a treia, care s-a dovedit a fi, ca de obicei, la înălțime (mai ales că ni s-a alăturat și Daniela).

Cam asta ar fi, stimați telespectatori, o zi în care am fost cronicar și pozar de ocazie.

A, și scorul, că uitam: 3-3, nu 4-4. 4-4 au fost pe teren.

Și încă un lucru: nota 10 pentru Paul Olar, care deși n-a putut juca, a putut plăti masa, că a fost ziua lui. Felicitări, caracterele puternice au sub 30 de ani de data asta!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
668 citiri

Leave a Reply