Al di Meola, piese de pe albumul Opus și alte perle

Al di Meola și-a respectat, a cîta oară, firma. A cîntat pe scena Operei Române timp de două ore și jumătate, cu o mică pauză. Publicul a apreciat  întîlnirea cu cel ce-a fost declarat de patru ori cel mai bun chitarist din lume și a savurat piesele ce au sunat perfect. 

Al di Meola a trecut în revistă cîteva dintre piesele lui mai vechi sau altele aranjate spectaculos, din repertoriul McBartney sau Piazzolla.

De asemenea a cîntat piese de pe albumul cu care se află în turneu pînă în martie 2019, de pe albumul Opus. 

Una dintre ele poartă numele Cerreto Sannita (My Grandfather s Village Near Napoli), adică un omagiu adus satului italian în care s-a născut bunicul său. Și piesa a avut, într-adevăr, o încărcătură emoțională cu totul specială.

Frozen In Time a fost a altă piesă mult gustată de public, cu o melodicitate aparte, cu armonii fine și subtile.

Aranjamentele muzicale și sincronizarea cu cei doi ce l-au acompaniat (la pian și acordeon) au fost perfecte iar demonstrațiile de virtuozitate ale lui Al di Meola au lăsat spectatorii muți de admirație.

A fost genul de întîlnire pe care mulți clujeni au visat-o și visul li s-a împlinit din plin în această seară specială.

Al di Meola, în jeans și cu cămașă albă, o imagine care ne va însoți mereu alături de muzicile sale minunate.

De 42 de ani încoace, de cînd a lansat primul său disc, Land of the Midnight Sun, Al di Meola a scos peste 40 de discuri, cîteodată chiar și cîte două pe an.

A colaborat de-a lungul timpului cu Chick Corea, Paco de Lucia, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder, violonistul Jean Luc Ponty, Luciano Pavarotti, Paul Simon, Phil Collins, Santana, Larrv Coryell, Steve Winwood, Wayne Shorter, Herbie Hancock, Gonzalo Rubalcaba, Jaco Pastorius, Les Paul, Steve Vai, Frank Zappa, Milton Naciemento, Egberto Gismonti, Jimmy Page, Tony Williams, Stanley Clarke, Stevie Wonder si multi multi altii.

Concertul de luni seara a fost organizat de către Diesel Events.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
585 citiri

Leave a Reply