Dan Andrei Aldea și-a sărutat chitara. Apoi lucrurile au mers de la sine…

Pentru unul care a așteptat peste 30 de ani să-l revadă pe Dan Andrei Aldea seara a fost o reușită încă înainte ca muzicianul să cînte. Și dacă socotesc că am schimbat și cîteva vorbe la final, așteptarea se poate spune că a meritat. 

Probabil cel mai bun chitarist român început prin a-i provoca pe cei din public să-l întrebe orice, intuind că lumea a așteptat această întîlnire, din mai multe puncte de vedere.

Și-așa am aflat că Zalmoxe, discul Sfinxului din 1978 a fost și nu prea aproape de standardele pe care le aștepta Aldea. Nu de alta, dar cică alții (și aici nu mai are rost să răscolim istorii de-acum 40 de ani) n-au prea înțeles că el voia să scoată o Operă, nu un simplu disc. Dan Andrei Aldea s-a documentat pe-atunci, a studiat în biblioteci, pentru a se apropia cît mai mult de acest mit, de acest Zeu, pentru a-l pune în operă cît mai fidel. Și pentru asta a apelat inclusiv la mari specialiști, printre care s-a numărat și regizorul Liviu Ciulei.

Și-așa am mai aflat că Dan Andrei Aldea are o ambiție: să scoată versiunea lui de Zalmoxe, de unul singur, o restituire pe care el o consideră necesară.

Are acum, în România, două mega-containere pe care le-a transformat în studiouri de înregistrare despre care spune că s-ar putea să fie la cele mai înalte standarde din țară și acolo, la el acasă, va scoate noul (sau vechiul, originalul) Zalmoxe.

Azi, cînd a început să cînte, eu unul am închis ochii și-am încercat să-l văd pe Dan Andrei Aldea cel de demult, cel care la rîndul lui cînta mai mereu cu ochii închiși, vibrînd și dînd senzația că fiecare notă nu doar că o cînta ci că o și simțea.

Dacă au trecut anii, acesta se prea poate să fie un amănunt: Dan Andrei Aldea a rămas același maestru al instrumentului său drag, chitara. Așa a și început recitalul din această seară, cu un sărut aplicat pe chitară, un semn al unei legături indestructibile între cei doi prieteni de-o viață.

A început cu „Om Bun”, a cîntat și piese foarte grele (gen „Secolul vitezei”), piese divine precum „Șir de cocori” sau „Lumină lină” și a încheiat cu o sesiune de piese din repertoriul internațional, piese despre care spune că l-au influențat la începutul carierei sale.

A dialogat cu publicul în permanență și, dacă vă puteți închipui așa ceva despre Dan Andrei Aldea, a spus chiar și un banc.

Se prea poate, din cîte a dat de înțeles, să fi fost la fel de mulțumit de public pe cît au fost cei din sală mulțumiți că l-au putut vedea și asculta pe unul dintre adevărații muzicieni ai României.

Concertul de azi de la Sala Radio a venit ca un cadou neașteptat, dacă socotim că după 30 de ani nu prea mai speri să primești jucăria preferată.

Și pentru asta Cătălin Condurache, cel care l-a invitat pe Dan Andrei Aldea, merită felicitat.

Iar noi, ăștia cu așteptatul, acum suntem curioși să ascultăm noul Zalmoxe.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
776 citiri

Leave a Reply