La ultima întâlnire din an am avut parte de un cadou deosebit. Echipa PMOB-istă a putut evolua pe parchetul Sălii Polivalente. În mașină, după ce m-a luat, Rus mi-a amintit că pe același parchet s-a antrenat Simona Halep. Eu l-am completat și i-am spus că și baschetbaliștii de la Panathinaikos s-au pregătit acolo. Fiecare cu ce-l doare. Oricum, mulțumiri celor care au făcut posibil accesul nostru.
Repede s-au alcătuit echipele, una de cinci și cealaltă de șase oameni. Eu am jucat cu Silviu, Simu, Tebu, Florin și Alex, invitatul special pentru această sesiune. De partea cealaltă, cei care ne-au dat cu terenul în cap au fost Blag, Lemnaru, Lăpușan, Ciucă și Rus. În primă instanță, se voia chiar ca echipa noastră să îl piardă pe Tebu, însă am făcut imediat apel la TAS. Dreptatea a ținut cu noi, fără a câștiga, din păcate, meciurile la 0. De fapt, noi am cedat toate partidele la 0.
Nu pot să vă spun câte meciuri au fost în total. Probabil că s-au disputat cinci, iar scorul este irelevant. Eu din start am simțit presiune și o să vă explic de ce. Sala este excepțională, rar mi-a fost dat să prestez într-o asemenea sală. Problema au fost posterele acelea de pe pereți, cu oameni care au făcut istorie în baschetul clujean. Portretul cu prietenul Nandor Kuti m-a copleșit. I-am dat înainte un mesaj și i-am spus că o să îl fac mândru. Și l-am făcut! Am avut 0/6 de la trei puncte, 0/4 de la două puncte și vreo 4 mingi pierdute. Sper că au fost doar patru….În fine. Iartă-mă, Kuti!
Ce m-a durut și mai tare este că, pe teren, m-am certat de câteva ori cu Silviu. Și m-am emoționat și mai tare la final, când el a rămas să le vorbească jurnaliștilor. Eu am fugit cu gluga în cap la autocar, în timp ce Silviu a ales să își asume eșecul. Ca un lider veritabil, s-a ținut tare în fața reporterilor cu poftă de sânge. Căpitanul nostru le-a explicat lupilor plătiți cu aproape 20 de milioane că noi suntem o echipă unită, că nu e vina mea pentru înfrângeri și că la fel cum câștigăm împreună, la fel și pierdem. Jos pălăria și iartă-mă, Silviu!
Deci, cu excepția mea, toți coechipierii au evoluat frumos. Tebu are o viteză în plus și îl felicit pentru asta. Florin a rupt normele sub panou, cu recuperări și coșuri. Simu s-a zbătut și a înscris cam de peste tot. Silviu a punctat de la mare distanță, pe când Alex s-a integrat bine, în căciulă. Apărarea noastră a funcționat perfect. Drept dovadă, în afară de coșurile ălea multe pe care le-au dat, adversarii nu au avut alte ocazii.
Ei au jucat atât de repede, încât nu am putut să îi urmăresc și să îi remarc ulterior, aici. Știu că Lemnaru și Ciucă fugeau tare. Ca Neymar driblau amândoi. Lăpușan a reușit de toate și a primit, meritat, titlul de MVP. Formația lor a profitat la maximum de omul în minus și l-a avut permanent liber pe Blag. Ca de obicei, el și-a asumat rolul de conducător de joc veritabil și a știut cum să își stăpânească haita. Și ce haită a avut de stăpânit, cu Lăpușan, Ciucă și Vali Lemnaru!
La un moment dat, măcelul a devenit greu de suportat, așa că l-am întrebat pe Blag până la cât avem rezervată sala. A răspuns plictisit că până la 10. Și pe ceas era doar 9:10, dar eu mă gândeam deja la mâncare. Într-un final am ajuns și la repriza a treia, spre bucuria multora. La masă am tras concluziile unui an reușit din numeroase puncte de vedere. A rămas că ne vedem săptămâna viitoare, intrați deja în 2019.
Pentru că așa cred că e frumos, vreau să vă fac și dumneavoastră, cititorilor acestei platforme, o urare. Nu mă pricep la urări, însă vă doresc ca în noul an să fiți sănătoși și să vă bucurați de oameni de calitatea prietenilor mei din echipa PMOB!
(o cronică de Paul Olar)
