Spitalul Regina Maria, o apariție la superlativ

prof.univ.dr. Constantin Ciuce, Fady Chreih (CEO Regina Maria) și prof.univ.dr. Nicolae Hâncu

Ieri a fost inaugurat primul spital privat Regina Maria din Cluj, în prezența unei asistențe numeroase și interesate de a vizita interioarele. Fady Chreih, CEO-ul  Regina Maria, a vorbit în termeni elogioși despre școala medicală clujeană și despre orașul Cluj, prezentînd totodată mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă această apariție pe piața serviciilor medicale. 

Spitalul este situat pe strada Dorobanților la numărul 29, constituie o investiție de peste 18 milioane de euro, are o suprafață de peste 7.000 mp iar construcția ocupă șapte niveluri: parter, patru etaje supraterane și două subterane. În acest moment, echipa întregului campus medical Regina Maria numără 423 de angajați, din care 184 sunt cadre medicale iar compania are în vedere și alte angajări în cursul anului viitor.

Fady Chreih, CEO-ul  Regina Maria, a subliniat rolul esențial în construirea acestui edificiu a omului de afaceri Horia Ciorcilă și s-a arătat încîntat de corpul medical de elită pe care îl va avea spitalul, în frunte cu prof.univ.dr.Constantin Ciuce, directorul medical Spital Regina Maria Cluj. De asemenea a menționat sprijinul constant al președintelui Regina Maria, prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, precum și aportul extrem de important pe care l-au avut colaboratorii săi Eugen Pop, directorul rețelei Regina Maria la Cluj și Ioana Cucerzan, cea care va fi directorul acestui spital. 

“Suntem prezenți de 10 ani în Cluj. Pentru noi, anul acesta este foarte important. Acest lucru nu s-ar fi putut face fără câteva ingrediente magice. Primul ingredient este încrederea în oameni. Avem peste 35.000 de abonați în Cluj, aproape 500 de companii care au abonament în Cluj. Asta ne-a dat încredere să facem această investiție. Am ajuns la peste 18 milioane de euro investiție.  Pentru anul viitor deja avem un angajament să mai investim încă 2 milioane de euro, tot în Cluj, pentru că ne place foarte mult Clujul și credem în dezvoltarea lui. Avem deja aproape 450 de angajați împreună cu spitalul la nivel de Cluj. Suntem extrem de încântați de echipa medicală. În 2018, avem 250.000 de vizite în locațiile din Cluj. Al doilea ingredient este că faci parte din comunitate. Făcând parte din comunitatea clujeană credem că putem să aducem valoarea adăugată mai repede cu deschiderea acestui spital”, a mai spus Fady Chreih.

Evenimentul s-a bucurat de prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria a României și a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc (cel care a salutat, printr-o scurtă alocuțiune, prezența acestui spital la Cluj și a subliniat calitatea școlii medicale clujene). De asemenea au fost prezenți reprezentați ai administrației prezidențiale și ai rețelei Regina Maria de la București.

Tururile ghidate care au urmat momentului festiv au relevat într-adevăr dotări la superlativ, saloanele arătînd impecabil, la fel ca și toate celelalte spații ale spitalului.

Aparatura spitalului este de ultimă generație, un ecograf adus în premieră în România – un sistem premium cu ultrasunete care utilizează tehnologia unică UltraFast și un sistem complet de imagistică General Electric, cu aplicații în chirurgie, pediatrie, ginecologie și ortopedie. Din primul trimestru al anului viitor, spitalul va deveni centru de referință General Electric în imagistică dedicată patologiei sânului iar laboratorul va integra un departament de genetică moleculară – al doilea după cel din București, precum și o divizie specializată de anatomie patologică.

Partea de pediatrie  cuprinde departamentul de specialități chirurgicale pediatrice extins pe un întreg etaj, ambulatoriul dedicat exclusiv copiilor, unul ce are 7 cabinete de consultații și cameră de gardă permanentă.

Spitalul are specialități de ginecologie, chirurgie generală, ortopedie, un centru de imagistică, un laborator integrat de analize medicale și cameră de gardă.

Spitalul se va deschide pentru public la începutul anului 2019.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
733 citiri

Leave a Reply