Naționala feminină s-a calificat, dramatic, la Campionatul European de Volei

FOTO: cev.lu

România avea nevoie de o victorie azi în Bosnia, singura variantă pentru calificarea la turneul final al CE de volei. Și a obținut-o, la capătul unui meci foarte complicat, cu 3-2. 

România a cîștigat primul set, după care s-a făcut 2-1 la seturi pentru Bosnia. Româncele au cîștigat cu 25-17 setul patru iar apoi și decisivul, cu 15-9. Scor final Bosnia-România 17-25, 25-19, 25-21, 17-25, 9-15 și o calificare in extremis, după ce săptămîna trecută România și-a complicat viața pierzînd acasă cu 2-3 meciul cu Spania.

Astfel, alături de Spania, România s-a calificat la turneul final. Din această grupă F au mai făcut parte Bosnia și Letonia.

Turneul final va avea loc în perioada 23 august – 8 septembrie 2019, în Turcia, Ungaria, Polonia și Slovacia.

De menționat că și naționala masculină este calificată la Campionatul European, indiferent de rezultatul meciului de azi pe care îl dispută în deplasare, în Danemarca. Turneul final masculin se va desfășura între 12-27 septembrie, în Belgia, Olanda, Franța și Slovenia.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
488 citiri

Leave a Reply