Adrian Hădean și grija sa pentru o mîncare cinstită

Foto by Dragos Asaftei

Lucrurile s-au întîmplat așa: prima dată am ascultat o emisiune Medium Rare și mi-a plăcut o pledoarie pe care a făcut-o Adi Hădean pentru producătorii cinstiți, fie ei de-ai locului sau din țările vecine. Apoi am citit anunțul pe care l-a postat, cel în legătură cu deschiderea restaurantului său din București, Meatic. Probabil una dintre cele mai emoționante acțiuni de promovare pe care putea cineva să le facă, dacă e să putem alătura vreodată acești termeni: emoție și promovare. 

Și-atunci, alăturîndu-le, de momentele astea două zic, mi-am spus că ar fi bine, dacă nu chiar util, să vă înștiințez și pe voi despre una-alta.

Mi se pare că deși par separate, momentele acestea, și probabil toate momentele în care Adi Hădean vorbește despre mîncare, se leagă și se circumscriu ideii de a face un lucru cinstit.

Dacă ne uităm și spicuim din anunțul cu deschiderea Meatic, aceasta nu e prezentată precum o “haute couture” în modă dar nici în straie neaoșe românești. Anunțul e despre normalitate, e despre oameni, e despre lume ca fiind un sat mai mare, e despre echipa sa și, peste toate, e despre lucruri corecte, cinstitie.

Dar parcă e mai simplu să citim ce-a scris chiar el:

“Am deschis MEATic Restaurant și la București (un site web va fi disponibil în curând), în Carnivale Food Market. E un restaurant românesc specializat pe carne, deci nu-i steakhouse. Nu e un restaurant românesc tradițional, deși gătim folosind tehnici ancestrale folosite pe meleagurile astea de când istoria. Folosim ingrediente locale cât putem de mult, dar nu neglijăm faptul că lumea asta-i un sat mai mare. Avem o echipă foarte faină, condusă de Tobias Balthasar Fetz, chef de cuisine, din care fac parte bucătari tineri, dar cu experiență relevantă pentru drumul pe care-l visez pentru acest restaurant. Lucrăm împreună cu bucurie și mult zâmbet. Ne antrenăm pentru a da startul celui mai îndrăzneț concept gastronomic din România ultimilor ani, un restaurant care (deja) livrează cinci zile pe săptămână un bufet de prânz în care felurile se repetă foarte rar spre deloc și care va oferi la cină aproximativ 100 de meniuri de degustare diferite în fiecare an, poate chiar mai multe. Toate meniurile sunt centrate pe carne și exploatarea ei sustenabilă. Gătim porc doar pentru prânz, gătim doar păsări crescute lent, în ferme largi, vom avea pește mare pentru că peștii foarte mici au foarte puțin gust și dacă-i mâncăm înainte de a se reproduce ne lispim de ei pentru viitor, gătim oaie românească și vită de pe pășunile Transilvaniei, dar nu ne ferim de vita din Australia sau de Gallega Rubia, dacă avem la îndemână. Cele mai multe legume sunt de la fermierii care vând în Obor, iar cărbunii de sub grătar sunt produși în România. Ne facem singuri pâinea cu maia și nu luăm rezervări. Odată cu lansarea meniului de cină, prin Martie, vom avea o foarte mișto listă de vinuri și o apă minerală care susține gastronomia la nivel mondial. La cină vom avea doar meniu de degustare, cu amuse bouche, 7-8 feluri diferite de carne (pește, păsăret, vânat, vită, oaie, niciodată porc, niciodată animale tinere), feluri intermediare servite ca surprize din partea bucătarilor, aceleași opțiuni vegetale creative (pentru toată lumea) care să însoțească bucățile de carne, plating&carving la masă făcute de ospătari, food&wine pairing făcut de somelierii noștri și posibilitatea ca oricare dintre oaspeți să mai poată primi o porție din carnea care i-a plăcut cel mai mult, sau din toate felurile de carne servite, în limita cantităților disponibile la bucătărie în acel moment. Vom găti cu toți alergenii posibili, dar ne vom strădui să le facem sederea plăcută și celor care dintr-un motiv sau altul nu pot mânca anumite lucruri. E de la sine înțeles, sper, că nu are rost să-ți pierzi vremea cu noi dacă ești vegetarian sau vegan, și-i bine să se știe că nu, chiar nu luăm rezervări, adică există o șansă să ajungi la noi și să nu găsești loc, caz în care te vom ghida fie către vecinii noștri de food market până se eliberează un loc la noi, fie către zona noastră de așteptare, unde vei putea începe seara în compania unuia dintre vinurile noastre. Lucrăm la o aplicație care să afișeze mereu timpul de așteptare pentru un loc, 2, 4, 6 sau 10. Vedem ce ne iese. Avem doar mese mari, deci e posibil să fii nevoit să împarți spațiul cu cetăteni pe care nu-i cunoști, dar, cum spuneam, lumea-i un sat mai mare, cine știe de ce e bine să ajungi lângă un anume om. Sunt bucuros că toate lucrurile astea au venit în viața mea într-un moment în care mă simt destul de matur încât să nu-mi fie teamă de faptul că lumea ar putea să nu-mi înțeleagă visul, dar cel mai bucuros sunt de faptul că i-am întâlnit pe oamenii din echipa mea. Să veniți să-i cunoașteți, sunt faini tare”.

Nu, n-am uitat să fac legătura cu emisiunea Medium Rare de la Europa FM.

În emisiunea aceea mi-a atras atenția un pasaj în care Adi vorbea despre preocupările lui de a găsi producători locali, din țară sau din țările vecine, producători de la care să se aprovizioneze constant și pe care, cu această ocazie, să îi și promoveze, să îi facă cunoscuți. Mai mult, aceste preocupări se traduc în concret prin acțiune: omul va bate cu pasul, programatic, locurile despre care a auzit că reprezintă ceva curat în materie, se va întîlni cu oamenii aceia și asta într-un veritabil itinerar pe care îl are stabilit în agendă.

Despre asta, Adi Hădean spunea în emisiunea Medium Rare:

“Nu mă interesează neapărat sectorul de productie bio, ci productia conventională, însă așezată pe niște valori umane simple și curate. Acest anunț îl fac în fiecare săptămână de când am început sezonul: dacă sunteti un producător mic de legume, carne, brânză, dacă tratați cu blândețe și băgare de seamă pământul pe care-l lucrați și animalele care vă aduc bunăstarea, vă rog să-mi dați de veste la office@adihadean.ro. E posibil să lucrăm împreună pentru a oferi consumatorului final, oaspetelui, o mâncare cinstită.

Și-acum, spuneți și voi, nu-i așa că nu numai mie mi se pare că atunci cînd e vorba despre mîncare Adi Hădean știe una și bună? Să facă o mîncare cinstită?

Și dacă ne ducem cu gîndul un pic mai departe, oare nu poate să fie acesta unul dintre cuvintele care să îl definească pe Adi Hădean, cinstea? Alături de altele, desigur, asupra cărora poate o să revenim într-o altă emisiune.

Sau poate că nu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
547 citiri

Leave a Reply