“All-Star Game” – filiala P.M.O.B.

Am primit pe adresa redacției cronica de mai jos. O semnăm și-o dăm anonimă :))

————————————————————-

După cum cu toții ne-am obișnuit deja, ne-am întâlnit din nou, la ora 8:30 fix, în sanctuarul nostru baschetbalistic pentru a fura startul în cursa noastră cu All-Star Game-ul din NBA. Ca de obicei a fost echipa neagră și echipa deschisă la culoare care s-au luptat pentru victorie, echipa albă având niște mici-mari probleme pe traseu, lăsându-i echipei negre un drum ușor către victorie.

Desi scorul final a fost 4-1, toți jucătorii s-au remarcat:

Ciucă a fost din nou de ne oprit sub panou, dar și când nu îl lăsai în “căciulă” le îngropa de afară. De asemenea Ciucă a fost și conducătorul de joc al echipei negre, analizând mereu fiecare mișcare a echipei sale cu mare atenție, astfel ajungându-se și la scorul de 4-0 pentru echipa lui.

Tebu “ The Snake” a dominat la capitolul recuperări, mai fiind din când în când încurcat de Dani Rus. Tebu a avut și niște încercări de afară dintre care majoritetea au refuzat să intre în coș.

Mădălin a fost asul echipei negre la pase, neavând nicio minge pierdută. El s-a remarcat și de afară, dar și de la semi-distanță.

Alex a adus cu el show-ul, dând niște pase pe care și Kyrie Irving visează să le poată da. Aș vrea să pot spune mai multe, dar mai multe nu am văzut, deoarece schimbările lui de direcție, răsucirile, aruncările de pe spate și pasele neprevăzute m-au făcut să amețesc după ce l-am ținut două faze.

Acum să trecem la echipa care nu a câștigat, dar măcar nu a pierdut cu 4-0:

Radu surprins de fiecare dată echipa neagră cu pătrunderile lui, dar și cu aruncările de afară, la care mingea a refuzat să meargă altundeva decât în coș.

Miclăuș a încercat mereu să găseasca omul liber în atac și asta a ajutat echipa albă foarte mult, echipa având aruncări necontestate din toate pozițiile, pe care din păcate nu le-a putut fructifica.

Dani Rus, după cum am spus, s-a bătut cu Tebu la recuperare, aducând echipei sale de multe ori o posesie în plus. De asemenea și aruncările lui de afară au fost de remarcat.

După ce lupta s-a terminat, am mers cu toții la cafea, acolo unde am discutat despre fotbal și am dezbătut multe alte probleme din lumea reală.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
439 citiri

Leave a Reply