Cronica aniversară

Nu aniversam nimic special, pentru suntem la 8 ani jumate, hai 9, de la startul mișcării noastre, dar merge de titlu. 

Asta pentru că imediat după meci, la două ore, repriza a treia s-a lungit la 6 ore, nu la 2 ca de obicei. Și asta pentru că am fost cu toții în grădina lui Ion (adică a lui Mihai Lăpușan), la un ceaun ce-a bătut orice alt ceaun posibil. Și-acolo a fost alături de noi și Arthur, ceea ce ne-a făcut mare plăcere.

Dar să revenim la cronica sportivă:

Am fost de-un 6 pe 5 clasic, în sensul în care în trupa de cinci component neschimbat a fost Lăpușan. Alături de el am mai fost Liviu, Blag, Rus și Ilea. Dincolo au fost Silviu, Negoiță, Miclăuș, Magdaș, Tebu și David.

David ăsta ne-a cam “făcut”, cu pătrunderile lui foarte curajoase și inspirate, mereu finalizate cu coș. Negoiță peste tot, argint viu, plus cu mînă bună de la distanță. Magdaș harnic și luptător, Tebu-turn de control și cu aruncări decisive de la distanță, Miclăuș neobosit, calm și eficient iar Silviu e Silviu, bun de tot iar ziua de ieri nu a făcut excepție.

La noi Lăpușan și-a asumat rolul de fost baschetbalist și l-a valorificat pe măsură, scoțîndu-ne din impas cînd nu mai puteam ține ritmul cu adversarii, dirijîndu-ne atacurile și oferindu-ne pase mură în gură. Ilea mai bun parcă decît de obicei, mare disponibilitate la efort, Liviu-inepuizabil, cu mînă bună și mare luptător, Rus-MVP, deci ce să mai spunem despre el iar eu în limite normale, poate ușor scăzute ( în greutate, ca norocul…).

Scorul a reflectat fidel caracterizările de mai sus, pentru că a fost egal, 3-3 la meciuri. Și suspansul a fost prezent, pentru că la început am avut noi 1-0, apoi ei 2-1, ne-au egalat la 2, am condus 3-2 și ne-au egalat din nou.

A fost o zi baschetbalistică pe cinste urmată de un relache de zile mari, ca între prieteni. Și de data asta a fost parcă și mai bine, pentru că ni s-au alăturat și unele dintre doamne iar copiii s-au distrat pe măsură.

Ce să mai zicem? Poate că așteptăm sîmbăta viitoare, nu?

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
171 citiri

Leave a Reply