Lansare de carte la Ocna Mureș – Emilia Poenaru Moldovan

Scriitoarea Emilia Poenaru Moldovan ajunge în orașul copilăriei ei să lanseze două cărți: „Cheia închisorilor mele”- poezie și „Severus”- proză scurtă și să se întâlnească cu prietenii și cititorii ei din Ocna Mureș.

Casa de cultură din Ocna Mureș va găzdui evenimentul.

Emilia Poenaru Moldovan s-a născut la Tîrgu Mures, a copilărit și a făcut școala la Ocna Mureș, a studiat Relații Economice Internaționale la București, a locuit în Sibiu și Zalău. Este stabilită în prezent la Cluj – Napoca. De-a lungul timpului a scris și a publicat în reviste literare, a câștigat numeroase  premii de poezie și proză. Între 2001 și 2003 a condus ziarul regional Transilvania Jurnal din Cluj. În 2004 a publicat volumul de proză scurtă Ca vântul și ca gândul la editura Casa Cărții de Știință. Din august 2016 înființează și coordonează cenaclul on line Cercul Literar de la Cluj precum și colecția cu același nume a editurii Colorama.

CERCUL LITERAR DE LA CLUJ este un cenaclu on line de poezie și proză pe care Emilia Poenaru Moldovan l-a lansat la  1 august 2016 și care își propune crearea unui mediu relaxat și prietenos pentru promovarea literaturii de bună calitate. Colecția de carte Cercul literar de la Cluj(poezie/proză) a editurii Colorama Cluj-Napoca  vine să completeze în mod firesc activitatea din cadrul Cercului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
189 citiri

Leave a Reply