Wrestling Challenge International, un adevărat festival cu 320 de sportivi din peste 15 țări, la Cluj

Cluj-Napoca găzduiește Campionatul Internațional de lupte libere pentru juniori. 320 de sportivi din peste 15 țări se vor lupta pentru medalii în orașul de pe Someș

Este o adevărată tradiție organizarea la Cluj a acestei competiții iar faptul că vor fi prezenți drept promotori ai săi mari campioni precum Ana Maria Pavăl, Rareș Chintoan (despre care am mai scris aici), Atofani Marius sau Zuz Tudor nu poate decît să îi motiveze pe tinerii competiori.

Pentru a treia oară la rând Cluj-Napoca găzduiește Campionatul Internațional de lupte libere Wrestling Challenge International. Competiția organizată de Asociaţia Județeană de Lupte va aduna în acest weekend peste 320 de sportiv juniori din peste 15 țări.

Competiția va avea loc în Parcul “Babeș”  în sala de sport “Gheorghe Roman” și urmărește promovarea și dezvoltarea acestui sport de performanță pe plan local și vizează atragerea unui număr cât mai mare de sportivi în vederea selecției pentru loturile naționale și pentru participări ulterioare la Campionate Europene și Mondiale.

Cei 320 de sportivi care vor lupta pentru medalii provin din țări precum: Belarus, Bulgaria, Croația, Elveția, Franța, Grecia, Italia, Ungaria, Polonia, Moldova, Serbia, Slovenia, Slovacia, Suedia, Spania, Ucraina,  și Romania.

Asociația Județeana de lupte Cluj își dorește ca prin organizarea acestor competiții să susțină și să încurajeze acest sport olimpic,  să îl promoveze în rândul tinerilor și să le arate părinților  acestora avantajele practicării acestei discipline.

“Astfel de evenimente ne ajută să cooptăm un număr mai mare de participanți și ne ajută să verificăm nivelul de pregătire al copiilor deja existenți și este de asemenea și un mod de promovare al sportului în general. Un factor extrem de important este conștientizarea inclusiv în rândul părinților privind avantajele practicării acestui sport, pentru că suntem campioni la toate nivelurile de vârsta.”, declară președintele Asociației Județene de Lupte, Dragoș Zuz.

Startul competiției se va da sâmbătă, 18 mai, de la ora 9:30, în sala de sport “Gheorghe Roman” din Parcul Babeș. aici. 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
181 citiri

Leave a Reply