“Cotidianul se întoarce”, așa spune Cornel Nistorescu în editorialul primului număr pe print

Într-o vreme în care mai toată lumea cîntă prohodul presei scrise, am cumpărat azi cu bucurie primul număr print al Cotidianului. Pariul directorului publicației, Cornel Nistorescu, acela de a tipări din nou un ziar, într-un timp în care mai toate publicațiile migrează înspre on-line, a fost unul cîștigător. E absolut Citește restul articolului ›

2.679 citiri

O ultimă secundă rea și alta bună. România a bătut Danemarca, țara gazdă, și s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial

În ultima secundă de joc Neagu a ratat o aruncare de la 7 metri. Apoi, în ultima secundă a prelungirilor, adică în minutul 70, Nechita a marcat golul victoriei. Așa a învins România azi în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, în mod absolut dramatic. Dar a învins. Și s-a Citește restul articolului ›

1.603 citiri

Scurte, după etapa a XIII-a

S-au înscris doar 17 goluri, dintre care 3 a dat Steaua. Iașiul a reușit în sfîrșit să cîștige un meci, 1-o în deplasare, la Rapid, un rezultat cum nu se poate mai meritat, după aspectul jocului.

Citește restul articolului ›

1.326 citiri

Cît de mult s-a schimbat fotbalul și cît de departe sîntem noi…

Deși am citit foarte multe tîmpenii despre Campionatul European scrise de mulți neaveniți, risc și mă alătur și eu acestui cor de “experți”, sperînd totuși că voi spune lucruri mai logice.

Citește restul articolului ›

1.058 citiri