La biserica mea preoții preferă microfoanele și boxele mari

Frumos.

Se împlinesc cîțiva ani de cînd n-am mai scris despre biserica mea, pentru că am pierdut definintiv bătălia cu sonorul dat la maximum în zilele de duminică. Și așa e demn, să te retragi cînd pierzi meci după meci.

Citește restul articolului ›

2.027 citiri

Clujul bătut la pas. O biserică

Ce să mai inventăm, ce să mai inventăm? Și-atunci am zis să schimbăm casele, străzile, aleile, basoreliefurile cu altceva, în acest episod. Și am găsit o biserică. Nu pot spune că a fost greu.

Citește restul articolului ›

1.188 citiri

Bisericuța din Babeș e la locul ei

“Știai că aici, în Babeș a fost o bisericuță”, atît de rostita propoziție a “vechilor” parcului s-a transformat începînd de ieri în “uite, asta-i bisericuța care a ars în 1982”. Este o reparație morală demnă de aplauzele pe care le-am și înregistrat ieri, la inaugurarea altarului de vară din lemn Citește restul articolului ›

2.605 citiri

Morning prayer

Ansamblul bisericesco-hotelier.

Pe varianta Zorilor-Mănăștur, chiar în vîrful dealului, e un hotel. Azi, cînd am trecut pe-acolo, privirea mi-a zburat înspre el. Nu de alta, dar se auzeau sunete dinspre acolo. Uitîndu-mă mai atent, am constat că niște muncitori trăgeau de zor și lucrau la acoperișul unei biserici ce Citește restul articolului ›

3.388 citiri

Dormi nu dormi, noaptea trece

“Avantajul” de-a nu dormi deloc o noapte întregă datorită unor frisoane teribile există, totuși. Cu această ocazie poți să te lămurești cîte se întîmplă în timp ce toți ceilalți dorm.

Citește restul articolului ›

1.783 citiri

Decît să ne certăm, mai bine un cîntec vesel să cîntăm

Azi dimineață mi-a scris cineva cunoscut, de pe patul de spital. În afară de faptul că s-a operat și că are dureri, mi-a povestit ceva aproape halucinant. E și de rîs, nu vă speriați… Citește restul articolului ›

1.834 citiri

Clujul bătut la pas. O construcție futuristă

Aici e clar că a vrut cineva să facă o chestie nemaipomenită… Citește restul articolului ›

1.117 citiri

O imagine e așa cum se spune, cît o sută de cuvinte

Amicul Virgiul Mihaiu mi-a trimis o felicitare de Crăciun mai puțin obișnuită, dar pentru mine foarte valoroasă. Citește restul articolului ›

1.095 citiri

Toți oamenii din blocul meu cască ochii la acest afiș. Adevărul este că ne-a luat prin surprindere…

Așa ceva…

Practic acest afiș e lipit în două locuri: pe ușa de la intrare în bloc și pe cea a liftului.

Citește restul articolului ›

2.113 citiri

Hai să vedem: știți unde sînt făcute pozele acestea?

V-am obișnuit cu mici concursuri despre Clujul nostru bătut la pas. Așa că v-am pregătit și azi două mici…capcane, să văd dacă vă descurcați. Prima fotografie ne arată o curte, practic. Citește restul articolului ›

1.926 citiri

Un fotoreportaj, comentat pe alocuri. E cu biserica, o să vă placă, e frumos…

Doar nu v-ați închipuit că am făcut vreo fixație cu povestea mea cu biserica…Nu, deloc, chiar vă spuneam că e plăcut, azi vă veți da seama din cele ce urmează că unii, clevetitorii, sînt mult mai puțini decît cei care gustă acest mic spectacol stradal. Citește restul articolului ›

2.901 citiri

Armonia sufletească se bazează în primul rînd pe microfon

Locuiți la gară? Da? Înseamnă că ați auzit foarte bine azi slujba de la biserica noastră din Gheorghieni, de la Hermes, așa-i?

Poate că nu s-a auzit atît de bine ca la noi din cauza trenurilor din zona voastră, dar cred că aveți noroc și voi pentru că nici trenurile Citește restul articolului ›

2.958 citiri

Cînd ai de scris, de obicei ți se strică laptopul. Noroc că service-ul e într-un loc fain

Azi am avut pe cap și povestea asta cu laptopul. Să-l duc la reparat. Și unde să-l duc altundeva decît la prietenul Radu. Și după ce l-am lăsat acolo, am zis un Tatăl Nost în fața acestei biserici, așa, ca să-i reușească depanarea. Citește restul articolului ›

1.227 citiri

Poate ați crezut că exageram cînd vă spuneam că slujba se aude foarte clar de la 50 de metri de biserică

Prin amabilitatea compartimentului tehnic al PMOB vă pun la dispoziție o frîntură din slujba de duminică de la biserica mea. Deși am preluat-o în integralitatea ei, nu vă redau aici decît cîteva secunde. Sper ca ele să vă dumirească de faptul că deși locuiesc cam la 50 de metri de Citește restul articolului ›

1.373 citiri

De cartier. Strada și biserica

Băieții încă lucrează la reabilitarea aleii Simion Ștefan. Dacă lucrurile se termină azi, atunci se vor fi împlinit 3 săptămîni de cînd durează această activitate. Un vecin care locuiește pe această adevărată arteră în devenire glumea ieri, spunîndu-mi: “nu-mi vine să cred ce stradă ca lumea o să avem. Probabil Citește restul articolului ›

2.191 citiri
Pagina 1 din 3123