Sărbătoare pe teren, dar și în afara lui

După ce s-a răspuns la clasicele întrebari “Ai fost aseară?” și “La tine se aude?”…artificiile au început să explodeze în sala de la Ghibu. Citește restul articolului ›

618 citiri

Baschet cu gândul la tenis (o “fotocronică” de Mihai Miclăuş)

Nici măcar Halep n-a reuşit să ne ţină departe de sală sâmbătă dimineaţă. Pe unii dintre noi, cel puţin, că alţii chiar au avut motivare, prinşi cu organizarea.

Citește restul articolului ›

1.287 citiri

Joc la nivel înalt ( o cronică de David Maier)

Copilul nostru s-a remarcat pe toată durata zilei. A fost MVP-ul meciurilor și a scris o cronică de nota 10. Vă las să o citiți în liniște. Sau în gălăgie, voi decideți:

Citește restul articolului ›

1.197 citiri

PMOB – varianta 4×4 (o cronică scrisă de David Maier)

Azi, 3 martie, ne-am adunat 8 oameni care am avut parte de o mișcare superbă. Am avut si ocazia sa fim primi din P.M.O.B care testează nou-montatul panou (care ne-a cam dezamăgit).

Citește restul articolului ›

1.374 citiri

Repetiţie cu public

Cei 6 care au speriat restu`…

Pot să scriu ce vreau, pentru că lumea e la tenis, dar n-ar fi corect faţă de publicul telespectator. Astăzi, la mişcarea noastră tradiţională, am făcut un antrenament neoficial pentru Cupa Presei la Baschet 3×3, competiţie organizată, la sfârşitul acestei luni, de CS Citește restul articolului ›

1.525 citiri

Asta înseamnă să fii baschetbalist…

…eu sunt atât de gras încât nu încap în poză…

Sâmbăta asta ne-am strâns mai puţini decât de obicei, dar suficienţi pentru a aduna câteva confruntări de pomină. Oamenii prezenţi în tribune s-au declarat mulţumiţi de spectacol şi au stat ore-n şir, la final, să îşi facă poze cu Citește restul articolului ›

874 citiri

Cine se trezeşte de dimineaţă, doarme mai puţin

Azi s-a înregistrat un nou record al PMOB. În cei şapte ani de când jucăm baschet n-am început niciodată aşa devreme cum am facut-o azi…mai exact la 7:30. Citește restul articolului ›

496 citiri

Și bătuți, și cu banii luați!

…alb-negrii…

Sâmbăta asta am adunat o echipă de baschet formată din cinci titular și o rezervă, dar pentru că suntem oameni de omenie am hotărât să ne împărțim în două echipe relativ egale.

Citește restul articolului ›

961 citiri

#EuroPMOB, #EuroBasket (o cronica scrisă de Silviu Cristea)

…ăia buni…

A venit momentul să cădem cu picioarele pe parchetul din Sala Liceului Ghibu şi să lăsăm nisipurile aurii de pe Platoul Sălii Sporturilor, celor care ştiu ce să facă cu ele. Am revenit la ceea ce ştim noi să facem mai bine, adică să batem beşica de Citește restul articolului ›

1.184 citiri

Non c’è due senza tre

MVP-uri

Ieri ne-am adunat fix şapte băieţi la mişcarea noastră tradiţională. Cifră magică…joc magic.

Citește restul articolului ›

1.063 citiri

Égalité

Ieri, 22 iulie, s-a consumat încă un episod din derby-ul nostru baschetbalistic interstelar. La ora 8:30, la nivelul suprafeței de joc din sala de sport a Liceului “Onisifor Ghibu”, se înregistrau aproximativ 48 de grade Celsius. Am reușit, împreună cu Muri, să deschidem un geam. E drept că ne-am chinuit Citește restul articolului ›

980 citiri

O sâmbătă încheiată la egalitate (cronică semnată de Rus Daniel)

Campionii…campionii…ole…ole…ole

Cu unii dintre noi plecaţi în concediu, cu alţii încă în refacere, am reuşit să ne strângem la terenul de baschet fix 7 jucători. Fără să ne dăm seama am întâmpinat o problemă destul de complicată: lipsea omul care de obicei făcea echipele. Astfel că am avut ceva Citește restul articolului ›

773 citiri

4×3 = spectacol

Aveam și o poză mai buna, doar că acolo nu ni se văd fețele 🙂

Parcă niciodată terenul de baschet n-a fost așa de mare ca ieri. Am alergat de mi-au ieșit plămânii, ficatul, splina și-un rinichi. Cu toate acestea…am în continuare tot vreo 95 de kilograme în viu. Citește restul articolului ›

1.172 citiri

Meciul stelelor PMOB

Ieri, 25 februarie, a avut loc All Star Game-ul PMOB. Cei peste 20.000 de fani adunați în tribune i-au putut vedea la lucru pe cei mai îndrăgiți, și totodată cei mai votați, jucători din PMOB. Din păcate, chiar dacă au adunat voturile necesare, au lipsit din motive bine întemeiate Paul Citește restul articolului ›

1.224 citiri

Baschetul a rămas așa cum l-am stabilit (o cronică de Vali Todea)

Cum a plecat comandantul suprem, Ovidiu Blag, ne-am făcut, practic, de cap. Plecat în misiune la București, ne-a lăsat pe noi să coordonăm mișcarea de sâmbătă. Și cred că ne-am descurcat foarte bine, am avut parte de aproape 2 ore intense de baschet, cu un ritm accelerat surprinzător pe final. Citește restul articolului ›

1.690 citiri
Pagina 1 din 512345