Momentul acela care îți schimbă viața

Sigur că da, întîmplarea de a fi trăit și pe vremea lui Ceaușescu îți poate aduce avantajul de a fi cunoscut și nebunii din perioada aceea, nu doar pe cei de acum. Un astfel de personaj s-a potrivit să îmi povestească, odată, ceva halucinant. Citește restul articolului ›

2.101 citiri

Am lipsit puțin. S-a întîmplat ceva?

Am ieșit un pic. Pe aproape. Am făcut o dreapta din satul Tureni și apoi am ajuns la cineva care are o casă nouă, modernă, într-un sat. Foarte frumoasă casa, nu a stricat profilul zonei, nu e opulentă, iar în interior e utilată cu tot ce trebuie, în detaliu. Are Citește restul articolului ›

1.340 citiri

Maestrul Tiberiu Fărcaș (a nu se confunda cu Mitru Fărcaș)

Tibi Fărcaș este vedeta presei clujene în aceste zile, cînd stă să își lanseze volumul. Unii dintre noi am cochetat cu ideea de a publica o carte, dar nu am făcut decît să adunăm în 200 de pagini o serie de editoriale pe care le-am scris în decursul timpului. Tibi Citește restul articolului ›

1.830 citiri