Sîmbăta noastră e întotdeauna o sărbătoare

Azi am jucat 6 meciuri pînă la 12 în două ore și jumătate. A fost un patru pe patru teribil, cu răsturnări de scoruri spectaculoase și cu partide maraton. Am avut un junior în teren (și ce junior…), un mare fotbalist (și ce mare…) și totuși MVP a ieșit o Citește restul articolului ›

918 citiri

Să joci 3 pe 4 pe tot terenul nu e chiar simplu. Mai ales pentru echipa de patru

Cum n-am fost decît 7 în total, ne-am împărțit așa: Lăpușan, Liviu și Tebu în echipa de trei, David, Răzvan, Radu și cu mine în cea de patru. Am zis să jucăm un meci de control iar dacă nu ne ține să trecem la un panou. Citește restul articolului ›

1.238 citiri

Am jucat șase și ne-au bătut ca pe covoare (o cronică de Paul Olar)

Seniorii

Un profesor de la facultatea de jurnalism obișnuia să spună în semestrul trecut că „nu întotdeauna vei scrie textul vieții”. Ei bine, n-am știut că vorbele astea o să mă consoleze atât de repede, până când am aflat, pe surse, că viitorul meu academic depinde de cronica etapei. Citește restul articolului ›

1.145 citiri

Baschet în plină sală

Ideea lui Miclăuș, aceea de a muta baschetul într-o sală cu adevărat perfectă, mi se pare una de zile mari. Parchetul e moale, elastic, nu simți dureri de articulații așa cum se întîmplă pe beton. Locul e curat, atmosfera foarte bună. Așa că n-aveam cum să o stricăm tocmai noi. Citește restul articolului ›

2.122 citiri

Combinări de 5 luate câte 2 = mişcare, nu glumă! (de Raimonda Boian)

De ceva timp sunt supărată pe mine pentru că m-am cam îngrăşat. Aşa că, azi dimineaţă, am decis să ies ceva mai repede în parc şi să fac nişte exerciţii pe aparatele din apropierea terenului de baschet. Ghinionul meu a fost că aparatele erau ocupate de seniorii nelipsiţi de la Citește restul articolului ›

1.578 citiri

O lucrare mixtă. Un intro despre familia Bar și-apoi cronica lui Arthur

În Parcul Mare, de fiecare dată, Luci Bar apare împreună cu soția și cu puștiul lor simpatic foc. Pînă cînd Luci joacă baschet, ăla micu trage o plimbare pe cinste, ia aer, se mișcă, face cîte o tură pe la aparatele de fitness, vorbește cu noi, e un copil excelent. Citește restul articolului ›

1.503 citiri

Îmi aduc întăriri mîine, mă scuzați…

Avem treabă sub panouri…

Citește restul articolului ›

1.490 citiri

Gata, mîine dimineață vorbim pe teren

La 9 fix începem alergarea, iar imediat după aceea dăm drumul la meciul de baschet.

Citește restul articolului ›

700 citiri

Frumoasele dimineți de sîmbătă

Cronica o scrie Miclăuș, nu mă bag. Eu scriu doar cum e cînd se face sîmbătă dimineața.

Citește restul articolului ›

848 citiri

Înapoi la sport

Nu avem nimic de ascuns. Facem mișcare și ne simțim bine în aer liber. Apoi glumim un pic la un pahar de apă și-o cafea. Mergem acastă și de luni o luăm de la capăt, fiecare cu treaba lui. Dar avem ce povesti pînă vineri… Citește restul articolului ›

2.439 citiri

Vorbim la Colorama, vrem să ne facem calendar

Ce sîmbătă tare a fost asta…

Vă spuneam zilele trecute că avem în cap chestia asta, dacă tot am strîns pozele timp de peste 60 de săptămîni, să ne facem un calendar la Colorama, unul personalizat PMOB. Și am trecut la treabă: Raimonda a ales 13 poze, una de Citește restul articolului ›

1.288 citiri

Nimic nu ne poate opri, prea ne-am împrietenit, practic (Plus o reclamă la Camino, că merită!)

Pe oamenii ăștia, nu că-s ai mei, dar i-aș duce acasă dacă aș avea destul loc. Sau poate atunci nu mi-ar mai fi atît de simpatici, cine știe. Citește restul articolului ›

2.811 citiri

Toate supărările trec sâmbătă dimineaţa la ora 9.00

Corect este să vă spun că ne-aţi lipsit toţi ceilalţi, dar trebuie să recunosc că ne-am fost suficienţi şi numai noi, astfel încât, preţ de două ore jumate am făcut mişcare şi ne-am distrat, uitând de toate necazurile de acasă. Şi chiar nu exagerez când spun asta. Ne revedem sâmbăta viitoare, la aceeaşi oră, în acelaşi loc. Numărul nostru nu contează. Contează faptul că cei prezenţi îşi doresc să fie acolo şi se simt bine împreună! (o cronică de Raimonda Boian) Citește restul articolului ›

1.317 citiri

adevărul.ro nu dă știri cu homosexuali sîmbăta

Nu-i înțeleg pe ăștia de la adevarul.ro. Adică înțeleg ceva, că acum pe net trebuie să dai multe titluri cu „sex” (de toate felurile, cu animale, cu pitici, cu bătrîni), „crimă”, „organe genitale”, si faci accesari. Și că trebuie musai să scrii și despre homosexuali, pentru că aceștia sînt foarte Citește restul articolului ›

1.629 citiri