Moartea Gabrielei Postole, membră a Clubului Alpin Român, care a căzut din poteca ce străbate Circurile Văii Albe, este o veste care te face să-ţi îndrepţi, măcar pentru un timp, gândurile spre ultima ei suferinţă, spre idealurile-i sfărâmate într-o clipă, spre sora ei şi spre prietenii care nu o vor mai vedea niciodată, spre părinţii distruşi de întoarcerea ordinii fireşti a lucrurilor, atunci când se văd nevoiţi să-şi îngroape propriul copil.
Din păcate aceste trăiri strict personale sunt călcate în picioare de ştirile umflate şi deformate care abundă pe la jurnalele televiziunilor sau pe site-urile acestora, acolo unde persoane care nu au nimic în comun cu fenomenul numit alpinism se găsesc să facă nişte comentarii, care, în cel mai bun caz, te fac să zâmbeşti. Astfel, nevinovata plimbare prin Circuri, pe la baza traseelor din peretele Văii Albe, s-a transformat în traversarea celei mai grele porţiuni din Bucegi(!): Fisura Albastră.
Fisura Albastră, trecând peste faptul că nu se traversează ci se urcă, este un traseu de alpinism, dificil, istoric – primul de gradul VI deschis în munţii noştri –, dar nu este nici pe departe cel mai greu din Bucegi şi nici cel pe care Gabriela şi-a pierdut viaţa. Am înţeles, din spusele lui Dan Vasilescu, că ea a alunecat din potecă, de undeva de pe lângă Pintenul Văii Albe, adică din Circul 3. Nici imaginile care însoţesc ştirea, de altfel foarte frumoase, extrase din filmul Fisura Albastră ieri şi azi, făcut de domnul George Stroie, nu au nimic în comun cu tragedia din Bucegi.
Pe cei care vor să înţeleagă ceva din astfel de ştiri, îi sfătuiesc să-şi astupe urechile la comentariile crainicilor şi să asculte cu atenţie doar replicile salvamontiştilor, singurii care vorbesc în cunoştinţă de cauză despre munte şi alpinism.
P.S. Acum, când mă pregătesc să închei aceste rânduri, aud la un alt post de televiziune că tragedia s-a petrecut în Valea Albă!!!
P.P.S. Peretele, Circurile, Pintenul Văii Albe şi Fisura Albastră, pe toate le puteţi vedea în fotografia care însoţeşte acest text. Sâmbătă, când Gabriela a alunecat, lipsea doar zăpada…
4 comentarii
Am cunoscut-o personal pe Gabriela Postole, am facut ture frumoase impreuna… Regret superficialitatea cu care ziaristii trateaza asfel de probleme de viata. Toata tevatura iscata in presa in legatura cu disparitia ei imi aminteste de o alta pierdere dureroasa pentru noi toti, alpisti sau simpli admiratori ai muntelui: Lenti Bulareanu, decedat pe bratele sotiei sale, la 5850 de metri, dupa o meritorie ascensiune pe Aconcagua, cel mai inalt virf din afara Asiei…
Ce trebuie sa stim noi? Moartea nu cruta – dar nici nu e nevoie ca noi, cei vii, ramasi neputiciosi in urma unui accident tragic, sa mai adaugam durere la un deznodamint care lasa, oricum, rani adinci…
Refuz sa ma gindesc ce simt parintii si cei dragi in aceste momente.
Fie ca Dumnezeu sa le poarte pasii celor disparuti inainte de vreme pe culmile cele mai frumoase, unde nu mai este nici un fel de suferinta …
comentarii??? ……nu pot sa spun decat atat: moartea ii iubeste pe cei mai buni si ii ia dintre noi !!! speram ca lor sa le fie mai bine ACOLO ! iar noi ne gandim mereu la ei………….
Poate că mulţi dintre cei care-ţi citesc comentariul nu văd durerea din spatele lui. Mă gândesc adesea la Costel Samoilă, soţul tău iubit, cel care ar fi avut atâtea de făcut acum când cetatea Râşnovului îşi revine la viaţă. Dacă acea ultimă grindă a scenei ar fi fost coborâtă normal, dacă ea n-ar fi luat-o bezmetic la vale, sau dacă nu l-ar fi găsit pe Costel în drumul ei haotic, poate că, ţinându-şi de mână nepotul pe care n-a avut norocul să-l cunoască, ar fi privit acum spre Piatra Craiului din balconul casei voastre şi nu singur din cimitirul Râşnovului…
Da…POATE!! Dar n-a fost sa fie, asa cum sunt multe alte lucruri pe care ni le-am fi dorit sa fie altfel si n-au fost! Totusi revin la acel POATE…..poate si Costel ca multi alti iubitori ai vietii, ai culturii si nu in ultimul rand ai naturii, plecati la ceruri intr-un mod brutal si destul de timpuriu, ne urmaresc de acolo si se bucura, prin noi, de tot ce n-au apucat sa se bucure cand erau alaturi de noi!…..