L-au “ejaculat” pe Vanghelie

Vanghelie a rămas fără șefia organizației PSD București, se știe. Dar povestea asta o puteți citi în presa de azi pe larg.Eu am dat doar copy-paste cu gogomăniile debitate de acest domn în decursul timpului (sînt scoase din Adevărul ). Începem cu ultima, cea cu ejaculatul.

“Nu merge la organizaţia de Bucureşti să fie un pămpălău. Nu poţi să conduci organizaţia decât dacă poţi şi dacă eşti bun, că altfel te ejaculează imediat.”
Și mai lipim cîteva, pe post de garnitură:

– La DNA am primit neurmărirea începerii penale. S-a definitivat dosarul definitiv.
– Vocea mea se va face auzită oriunde. Şi pe sub apă.
– Tre’ să vedem cum putem să rezolvăm o parte din problemele românilor şi nu cu asemenea formule de a spune ce tre’ să înveţe românii şi unde găsesc pe goagăl, gagăl cum, gugăl gagăl gulgăl.
– M-am săturat să facem dosare noi lor şi noi nouă.
– Viaţa face să nu ţi se întâmple ceea ce-ţi doreşti. Dar nu-mi pare rău de ceea ce mi s-a întâmplat, pentru că voi avea timp să mă ocup de foarte multe personalităţi marcante din viaţa politică.
– Cine nu are loc de mine… nu mă interesează… să se înghesuieşte!
– Soarta mea a fost hotărâtă de destin.
– Avem nevoie de lideri adevăraţi, nu de maimuţoi implementaţi.
– Sunt atât de nervos şi de supă­rat, încât nu vorbesc decât adminis­trativ.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
4.168 citiri

4 comments to L-au “ejaculat” pe Vanghelie

Leave a Reply